Zăngăne sentimental
contururi de-octombrie.
Dureri amânate și-o osteneală veche
curge prin vene subțiri, ruginite
ca un val de brocart
spart anume în noi.
Tânjesc după o altă formă,
mai plină de miez, mai
îndrăgostită,
o inimă în oglindă
ca o morgana împleticită prin plete de frunze
cu suflete moi.
Dizolvate aleargă
către nu știu unde,
mereu în pereche
și, nu se știe de ce, către
înaripat înapoi.
Câte inimi trudite
ce nu-și cer simbrie
se topesc în contururi
de-octombrie?!
foto tumblr.com
Citește și verde-n albastru
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.