Colinda lui Moromete sau a Pâinii
Fu bădiță Moromete
către țări de vorbă-aleasă,
că-i lipsea pâine pe masă
în hambar umblau fiorii de pustiu,
și-n a sa prispă
se coteau zorii cu zorii.
Moromete era dac,
un copil de cer senin,
era unul cit o mie
in suișul de o viață,
era balsam de alin,
cocoloș pentru-al său moș
s´ a lui tata nătăfleață.
Plânse satul, plânse iarba,
plânse inima în fete
ce sclipeau vorbe cochete
rezemate´n piatra morii.
Fu bădița Moromete …
după el se duse Petre
s-apoi Ion
și Gheorghe Pleavă
și Mirela lui Dumbravă
plecă el și popa Dusu
cel ce s-a luptat cu rusul.
Plecă aerul și floarea
și trecu înfiorarea din hambar,
pe după moară, către munte,
spre câmpie, să se-ntindă ´n acea țară.
Sin vatră colindătorii
se văzură și cătară,
fiece în alta zară ,
toți ieșiți de-același sat.
În picioare fără ghete,
lumea întreaga o-îmbiară
toți cu doine intre plete,
dar brânză nu cumpărară,
nici găsiră Moromete…
Toți stăpânii ca stăpânul,
și cerul la fel de mare,
multe suflete-n mișcare
văzură colindătorii ,
dar pe când dădeau ei zorii
și´ncercau să strălucească
nici o masa împărătească
aducea bucata morii
nici o vorba intra-n suflet
precum vorba răzășească .
Dorul greu și grea opinca,
Când pe drum necunoscut,
ii făcură să se-ntoarcă
cin´cu vrut cin´ făr´de el,
să pășească către moară
și in dos de subsuoară
să aducă vorba blândă,
vinișor de cătinire,
și-întâmplare de´ ntâmplare
precum buna azimioară
din făina de alt fel.
Dar cu toate: bune, rele,
cu pâine sau cu-ale mele,
printre fețe acuma arse
de tot soarele din grâu,
cu zile de toamna albastră
pârâul se făcu râu.
Uitară colindătorii
de ciulini străini în ghete
și de zori și de cătină
și de toate cete cele,
iar acel odinioară
pe urma lui Moromete,
se schimbă-n istorioara
de´mpletit intre surcele.
—Unde-i badea, bată-l focu ?
mai ziceau din când în vreme
ca acela care teme
visele de goală straiță,
ca acela care teme
să vorbească despre gaiță
ca să nu-i trezească morii
adormiți ca morți fiorii.
Moromete… se pierduse
intre țări fără de nume
și umbla din poartă´ n alte,
ca certatul fără vină
încercând să spună glume,
că-i era frică de soartă
sau că gerul e ca fierul
doară, doară ii coboară
din acel cer o minune
și îl duce către moară
din lume să se adune.
Ajunsese la o ușă
de ghidușă de păr verde
roșu lac în unghioară
și amintiri de multe ghete
suspinare de ciontare,
spiridușă care pierde
firul zilelor bădiță,
curioasă rea mlădiță.
De suflet cuprinzătoare,
se-încâlci intre picioare
de un biet creștin băiete
și-l făcu să se însoare
cu minciuni nedespuiete.
Puse ea noua cămeșa
sub al flăcăului brâu
și îl duse la pierzare
cum la moară măcini grâu
fără ea ca să dorească
răsărit către apus
făcu dar din Moromete
c-o viață-întreagă de dus.
Puse vrajba sânziene,
sub perna de căpețire
și ii fermecă uitare
și ii șterse amintire
de orice înduioșare
și de orice omenire.
Într-o bună dimineață
cătând el bădița zorii
prin gradina celei case
ce-atârna de malul mării
își găsi în dos de cufăr ,
fluierul precum un nufăr
și se puse pe cântat
amintind sunetul morii.
Unghia roșie fără suflet
se schimbă într-o surcea
casă se făcu ulcica
și din cer căzu o stea!
Își aduse badea aminte
de cuvinte de amar
ce sunau precum fiorii
în grea piatra de hotar.
Moromete, bade dus
de un vis la deșteptare,
își găsi din nou picioare ,
se uita la tot cu frică
și în piept inima smulsă
începu ca să ii zică
toate cele, bune, rele,
precum în colinda mea.
Lasă dar cămeșa nouă,
și se pune pe cântat
lasă talpa printre pietre
lasă fruntea intre ghete
și s-ajunse pe inserat
intre toți colindătorii
ce stăteau ei la vegheat,
păzind grâul și pârâul
și alte doruri de însurat .
Amuțiră și uimiră
chiar și prispele de taină:
-Cine este acea haină ,
fără mânecă cusută
păr peste frunte bătută
și-uitătura de bărbat?
Se opri ea căutarea
și priviră ochi în ochi
văzură încurcătură
și-l scapără de deochi.
Supse cerul Moromete,
făcut bade-n drum de moș,
căută în buzunare
cu mâinile întoarse pe dos,
scoase tăcere și tihnă
lepădă tot de prisos
și ivi o inimioară
mică precum cocoloș.
Cu păr verde fără vină,
ochișori de mură dulce
fugi el noul bădiță
să se-ascundă după șură
de rușine, și de fete
și de noua înghițitură,
în vreme ce-al nost´ pribeag
se´ ntinde încet pe prag
să învârtă roata vieții,
să o spele de chișleag,
morărind acum în pace
iubind pâinea cu măsură.
Glasgow, 11.12.2020, NC
