Dincolo de vremelnicie
”Romanul are în centrul atenţiei omul, suferinţa sa existenţială, psihologia lui şi a mediului în care trăieşte. Temele sunt aceleaşi, pretutindeni, de când se scriu romane. În confruntarea cu pagina albă, fiecare zi e decisivă: exişti sau nu exişti. O spun acum, când am în urmă cinci decenii de la debut. Şi când cred că am ajuns la capitolul concluzii. Mai demult, se spunea că disident poţi deveni într-o lună, dar pentru a fi scriitor nu îţi ajunge o viaţă.”
Dincolo de vremelnicia unor modele sau preferințe, mereu în căutarea eului și adevărului absolut, Augustin Buzura este un nume definitoriu al prozei românești.
Libertate și demnitate umană
Intelectual fin, caracter puternic și om de probitate morală exemplară a arătat lumii, cu toată ființa sa, cum se cultivă, prin mijlocirea artei şi culturii, valorile libertăţii şi demnităţii umane.
Universul romanelor sale este mărturia profundă, tulburătoare și chiar virulentă despre regimurile care s-au succedat în România ultimei jumătăți de secol XX.
Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berința, județul Maramureș – d. 10 iulie 2017, București)
- foto Sorin Stana
Cu ocazia lansării Fundaţiei Culturale „Augustin Buzura”, în 2018, preşedinta acesteia şi fiica scriitorului – Ana Maria Maior – spunea:
„Cu sau fără viitoarea contribuţie a mea sau a familiei noastre, Augustin Buzura are un loc definitiv încrustat în stâncă, în istoria literaturii române, a culturii române. Noi, un mănunchi de oameni apropiaţi care ne-am implicat în înfiinţarea şi activitatea Fundaţiei Culturale ‘Augustin Buzura’, avem obligaţia şi datoria să îl promovăm, să aducem mereu în actualitate omul, opera, atitudinea, sublima sa încrâncenare ardelenească şi patriotismul său, dar nu oricum, ci ducând mai departe, promovând excelenţa, evidenţiind valorile în care a crezut şi pentru care a luptat o viaţă, precum şi sprijinind tinerii valoroşi, care pot fi la rândul lor modele pentru viitor.
E un prezent în care mediocritatea, pseudovaloarea, kitschul se ambalează strălucitor şi sunt prezentate cu zgomot şi fast drept virtuţi, valori şi modele de urmat. Buzura ar fi taxat cu virulenţa cunoscută toate acestea, aşa cum a făcut o viaţă asumându-şi toate riscurile.”
Augustin Buzura și Ana Maria Maior
Este memorabil și proaspăt tot ce a scris și a spus. Într-un interviu acordat Jurnalului Național, Augustin Buzura răspundea mai multor întrebări, dintre care voi reda, cu ghilimele respectuoase, una singură:
”JN: Ce nu e deşertăciune?
A.B.: Din perspectiva Stelei Polare, profetul are dreptate: toate sunt deşertăciune. Şi toate nasc spre a muri, de la virusuri la stele şi universuri. Dar, din perspectivă umană, viaţa, atât cât ţi-e dată, nu este deşertăciune, ci o incredibilă minune ce trebuie trăită cu intensitate, clipă de clipă. Cert este că moartea este inevitabilă, că suntem cu toţii singuri şi că viaţa nu are un scop evident, dar depinde doar de noi să fim sau să încercăm să fim ceea ce dorim în puţinul timp ce ne este dat. Poate că suntem doar o etapă în drumul spre altceva, dar important este să trăim fiecare clipă de parcă ar fi ultima. Viaţa, munca disperată şi efortul de a cunoaşte sunt elementele esenţiale ale drumului nostru spre nu ştiu ce sau nu ştiu unde. În ce mă priveşte, am fost de trei ori mai aproape de eternitate decât de viaţă şi ştiu ce spun atunci când afirm că cea mai mare minune este viaţa.”
Pasiune pentru profunzimile naturii umane
Augustin Buzura a urmat cursurile Liceului „Gheorghe Şincai”. A absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj (1958-1964), dar a renunţat la profesia de medic psihiatru şi s-a dedicat literaturii. Pasiunea pentru profunzimile naturii umane, însă, îl va călăuzi în toate romanele sale.
foto tumblr.com
Citește și Tu nu ești ceilalți
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.