Am ajuns la ea prin intermediul lui Veinte años, un habanera care-ți flutură pletele în vântul melancoliei. Combinația unică de puritate și pasiune a unei iubiri ce sapă dâre de regret în reproșul amar al lipsei reciprocității te emoționează până în vârful urechilor.
Dacă închizi ochii pe melodia asta, poți dansa tangoul acela învățat demult: doi pași dreapta, unul stânga. Un doi – unu, un doi -unu … Ritmul de habanera, alături de cel de candombe stă la baza tangoului.
Cine este ea? Cine este autoarea acestei melodii răscolitoare?
Maria Teresa Vera – Marea Doamnă a muzicii cubaneze
Compozitoarea – care la vremea ei cânta cu atâta caldură, naturalețe și onestitate – e Maria Teresa Vera (n. 6.02.1895, Havana – d. 17.12.1965) .
Denumită „Marea Doamnă” a muzicii cubaneze, Maria Teresa Vera a fost cea mai mare cântăreață de trova.
Trova este genul muzical cântat de „trovadores”, urmașii trubadurilor din Franța, Spania și Italia medievală, din anii 1100-1350, iar trubadurii (trobar – a găsi, a inventa, a face versuri) erau cei care își compuneau cântecele și versurile ca să-și poată spune astfel poveștile…
Maria Teresa Vera a format „Sexteto occidente” (din care făcea parte un alt mare cântăreț – Ignacio Pineiro) și a cântat în duet cu Rafael Zequeira, iar apoi, pentru 27 ani, cu Lorenzo Hierrezuelo.
Douăzeci de ani (Veinte años)
dacă tu nu mă mai iubești?
Dragostea care s-a dus
nu mai trebuie amintită.
într-o zi îndepărtată,
astăzi reprezint trecutul,
nu pot să mă mulțumesc;
astăzi reprezint trecutul,
nu pot să mă mulțumesc.
ar putea fi atinse,
tu m-ai iubi la fel
ca acum douăzeci de ani.
Și încă o bijuterie – No me sabes querer (Nu știi cum să mă iubești)
O știi cu adevărat.
foto tumblr.com
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.