Iuliu Hossu: Prin forța, sacrificiul și frumusețea unor astfel de oameni sunt păstrate și perpetuate valorile umane universale.

Titlul, afișul și cele câteva cuvinte ce-l însoțeau m-au determinat să vizionez un film care, dacă inițial m-a mișcat prin expresia privirii acelui om, m-a cutremurat apoi prin verticalitatea și determinarea care fac din țesătura caracterului uman un adevărat scut împotriva oricărei ticăloșii.

Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu

Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu (n. 30 ianuarie 1885, Comuna Milaș, d. 28 mai 1970, București) a jucat rolul pe care i l-a dăruit istoria. Cunoscut fiind pentru că apăra cauza românilor aflaţi sub stăpânirea Austro-Ungariei, a fost chemat în Comitetul Naţional Român care a pregătit Unirea Transilvaniei cu România.

La 1 Decembrie 1918 a fost desemnat de Marele Sfat Naţional să citească în faţa adunării de la Alba Iulia Proclamaţia de Unire; apoi a făcut parte din delegaţia care a dus Declaraţia de Unire la Bucureşti, regelui Ferdinand.

El spunea atunci cu un entuziasm descătușat:

„Fraților, Ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rostește prin poporul Său credincios dreptatea sa însetată de veacuri. Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită, rostind fericiți, toți românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Țara-Mamă, România! (…) A biruit dreptatea“.

”Cu glasul scăzut, dar neîmbătrânita dragoste de-atuncea”

După instalarea comunismului, odată cu desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, Iuliu Hossu a fost arestat (1948), împreună cu ceilalţi episcopi ai acestui cult și avea să fie închis la Sighet (1950-1955).

Începând din 1956 a trăit tot restul zilelor la Mănăstirea Căldăruşani, atent supravegheat de agenţi ai securităţii, având vizite puţine şi bine controlate. În perioada mai relaxată a puterii comuniste, părintele Mircea Todericiu, venit în vizită tocmai din SUA, a reuşit să intre în chilia episcopului Hossu cu un magnetofon. Înregistrarea a avut ca subiect principal povestea desfăşurării Adunării de la Alba Iulia, din 1918, dar temele de discuţie au fost diverse, toate făcând din înregistrare un document sonor cu o valoare excepţională. Arhiva de istorie orală păstrază o copie a acestei înregistrări:

Prigoana

Articolul 22 al Constituţiei din 1923 stipula că „Biserica creştină ortodoxă şi cea greco-catolică sunt biserici româneşti. Biserica ortodoxă română fiind religia marei majorităţi a Românilor este biserica dominantă în Statul român; iar cea greco-catolică are întâietatea faţă de celelalte culte”. Istoria avea să cotească pe meandrele persecuției comuniste atunci când, unirea forţată, denumită revenirea la ortodoxie, a fost pregătită de guvernul comunist. Acesta viza controlul tuturor instituţiilor statului şi al cetăţenilor. Instaurarea regimului de democraţie populară avea nevoie, pe lângă clasa muncitoare, şi de o Biserică Națională, idee care a dus la desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice. „Revenirea” a fost impusă de la Moscova şi întărită prin vizita din 1947 a Patriarhului Moscovei în România.

La 1 octombrie 1948, a avut loc Congresul pentru unificarea greco-catolicilor cu Biserica Ortodoxă în care un număr de 38 de preoţi greco-catolici au semnat „revenirea”. Însă niciun episcop greco-catolic nu a fost prezent şi nu a fost de acord cu acest Congres, situaţie care a dus, în scurt timp, la arestarea lor şi a tuturor celor care s-au opus acestui „act solemn”.

Cardinalul

Filmul se desfășoară în trei planuri temporale:

– prezentul, adică 1967 în peliculă, cu pregătirea de către autoritățile comuniste a aniversării a 50 de ani de la realizarea Unirii,

– 1918 – Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia și declararea Unirii Transilvaniei cu „țara-mamă, România”

– 1950 – anul arestării lui Iuliu Hossu și încarcerării sale cu ceilalți episcopi greco-catolici la închisoarea din Sighet, acolo unde mulți dintre ei își vor găsi sfârșitul, alături de elita politică și culturală românească.

Împletind abil cele trei fire narative, regizorul Nicolae Mărgineanu reușește să arate cine a fost Iuliu Hossu, punând accent pe anii petrecuți în detenție, în regim de exterminare și dezumanizare, alături de alți episcopi greco-catolici și membri ai elitei politice, în temnița de la Sighet.

Curajul și verticalitatea episcopului rămân de neclintit, în ciuda tuturor chinurilor și mijloacelor de dezumanizare la care este supus.

Filmul are la bază memoriile lui Iuliu Hossu și respectă destul de strict adevărul istoric. Filmările au fost făcute la Sighet, Doftana și la Fortul 13 Jilava. Imaginea este color și mult alb-negru, iar personajele au și tonalități de gri, nu sunt doar arhetipuri ale binelui și răului. Nu se minimizează prin asta cruzimea torționarilor de la Sighet și nici nu se aduce vreo atingere stoicismului celor încarcerați acolo.

Tulburătoare sunt însă sporadicele momente de umanitate ale unor gardieni și frământările deținuților puși să aleagă între păstrarea credinței și libertate. O scenă exemplu în acest sens este cea în care căpitanul responsabil cu reeducarea deținuților îl informează pe episcopul Hossu că o parte din preoți au semnat trecerea la religia ortodoxă, înmânându-i și lui adeziunea, „doar ca să o citească”.

Acesta însă refuză să se uite măcar peste ea și o lasă să cadă în noroi, stârnind furia torționarului, care este la un pas de a-l linșa. În secvența imediat următoare, când episcopul Valeriu Frențiu îi aduce o cană cu apă lui Iuliu Hossu, spunându-i cum gestul său i-a îmbărbătat pe preoții mai tineri, acesta admite, cu o durere sfâșietoare, că nu a făcut-o din curaj, ci din teama de a nu fi tentat să semneze.

Filmul se încheie cu o scenă în care episcopul Hossu e anunțat de către un trimis al Vaticanului că Papa a decis învestitura sa drept cardinal, propunându-i-se să meargă la Roma pentru numire. Răspunsul și refuzul său fără echivoc nu fac decât să încheie genial o demonstrație splendidă a verticalității umane.

Cardinal ”in pectore”

Episcopul Iuliu Hossu a fost numit cardinal ”in pectore”, adică fără să i se facă public numele, de către Papa Paul al VI-lea în 28 aprilie 1969. Anunțul numirii sale a fost confirmat ulterior, la trei ani după moartea sa (pe 5 martie 1973) de către Suveranul Pontif.

În timpul vizitei sale în România, în 2 iunie 2019, Papa Francisc a oficiat pe Câmpia Libertății de la Blaj ceremonia de beatificare a șapte episcopi greco-catolici martiri, omorâți în închisorile comuniste prin bătăi, înfometare și alte forme de tortură. Printre ei se numără și Iuliu Hossu.

foto mobile.hotnews.ro

Istoria unui erou-martir

Iuliu Hossu s-a născut într-o familie greco-catolică în Milaș, Austro-Ungaria (acum în Ucraina). Familia sa era profund religioasă, ceea ce a influențat în mod semnificativ decizia lui de a urma o carieră în serviciul Bisericii. Educația sa timpurie și formarea religioasă au fost probabil influențate de contextul familial.

 

Citeste și Zece