Boris Leonidovici Pasternak (n. 29 ianuarie 1890 (S.N. 10 februarie) la Moscova – d. 30 mai 1960) a fost un poet și scriitor evreu rus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1958, … pentru deosebita măiestrie atinsă în poezia lirică actuală, precum și în domeniul marilor tradiții epice ruse.”. Împiedicat de autoritățile comuniste să își primească onorantul premiu, Pasternak îl va refuza, iar fiul său Evgheni va fi cel căruia îi va fi decernat, în 1989.
Povestea premiului Nobel
În 1958, Pasternak a fost anunțat ca laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, ceea ce a provocat o controversă imensă în Uniunea Sovietică.
Deși „Doctor Zhivago” a fost aclamat în Occident, guvernul sovietic a văzut romanul ca fiind o critică la adresa sistemului comunist. Din această cauză, romanul nu a fost publicat în Uniunea Sovietică până în 1988. Când Pasternak a fost anunțat ca laureat al Premiului Nobel, guvernul sovietic l-a denunțat și a exercitat presiuni asupra lui pentru a refuza premiul.
Despre Nobelul din 2023
Sub aceste presiuni intense, Pasternak a trimis o scrisoare către Comitetul Nobel în care declara că refuză premiul. A fost o decizie luată în împrejurări foarte dificile, având în vedere că refuzarea unui asemenea premiu din partea unui scriitor de calibrul său era ceva neobișnuit. În ciuda refuzului oficial, Boris Pasternak rămâne în istoria literaturii ca laureat al Premiului Nobel, deoarece motivul refuzului său a fost politic și nu literar. Moștenirea lui Pasternak și influența „Doctor Zhivago” continuă să persiste, și romanul rămâne un testament al luptei artistice împotriva opresiunii politice.
Marin Sorescu, cel care a publicat traducerea unei părţi din opera lirică a lui Pasternak, notează: „Coordonatele liricii lui Boris Pasternak mi se par a fi acestea: (a) natura văzută iluminat, mistic, dumnezeieşte, cu oficierea unei slujbe veşnice, la care el ar asista în genunchi, cu lacrimi în ochi, cu zile în ochi, cu viaţa în ochi, şi apoi (b) prezenţa stihiei feminine, ca un pol magnetic coordonator, care comandă toate reacţiile, stările sufleteşti, expresiile vieţii. De fapt, femeia e un derivat (pentru a vorbi în termeni chimici) al naturii, în catedrala imensă a ei fiind plantată ca o lumânare aprinsă în faţa vitraliului“ (Boris Pasternak, Lirice, Editura Univers, Bucureşti, 1989, p. 5).
Manifestul său literar e o mărturie a sincerității și a modestiei pe care orice scriitor trebuie să și le asume ca principii creatoare derivând din cele existențiale. Viața e condusă de hazard, așa că sinele devine principala realitate a ființei, de la care pornesc toate alegerile și toate căile:
„Nu e frumos să fii celebru/ – De parcă asta-ţi dă avânt! -/ Să strângi hârtii, să-ţi faci arhivă,/ Să te tot bâţâi pe-un cuvânt./ Creaţia-i o dăruire/ Şi nu scandal şi împrumuturi/ E ruşinos, o nulitate/ Pe buzele oricui să fluturi./ Trăieşte fără impostură/ Încât, când n-o să mai ai vreme,/ Să te-ndrăgostească depărtarea/ Şi viitorul să te cheme./ E bine să laşi spaţii albe,/ Nu în hârtii, ci în destin,/ Dar adnotând pe marginalii/ De zile ce se duc şi vin./ Şi în necunoscut te-afundă/ Şi pierde-te-n el, ascuns,/ Cum se ascunde-o casă-n ceaţă/ Când ceaţa e de nepătruns./ Alţii-or veni, pe urma-ţi vie,/ Supusă vieţii şi erorii./ Tu însuţi, nu deosebi/ Înfrângerile de victorii./ Şi nu te-abate cu o iotă/ Tu de la tine – hotărât,/ Ci numai să fii viu, viu – simplu -/ Viu până la capăt – şi atât“ (Boris Pasternak, Lirice, p. 187).
„Omul este făcut să trăiască şi nu pentru a se pregăti să trăiască.”
Magistrală creație, romanul „Doctor Jivago” reprezintă chintesența gândirii scriitorului, fiind o alegorie a vieții și a morții, a căutărilor febrile și a descoperirii de sine, fiindcă viața e un labirint presărat cu cele mai imprevizibile obstacole, puse atât de ceilalți, cât și de propriul eu.
„Ei nu întreabă multe despre tine. Ei vor doar să urăşti lucrurile pe care le iubeşti şi să iubeşti lucrurile pe care le dispreţuieşti.”
Mizantropia e de la sine înțeleasă, iar adaptarea e legea fundamentală a vieții, spune autorul printre rânduri, dar ce luptă acerbă din care uneori ieșim înfrânți, secătuiți de puteri, doborâți de intensitatea unei suferințe ce-i drept, purificatoare:
„Grea cruce să iubeşti pe unii./ Dar tu – ce simplă! De-nţeleg/ Secretul frumuseţii tale,/ Enigma vieţii o dezleg./ S-aude, primăvara, foşnet/ De adevăruri, cum răzbat./ Ca aerul îţi e-nţelesul,/ Ca el de dezinteresat./ Freamătul viselor s-aude/ Atunci – şi parcă le şi vezi./ În rândul marilor temeiuri,/ Tu, precum aerul, te-aşezi./ Uşor e: te trezeşti, din suflet/ Zvârli pleava vorbei, vechi cusururi, / Curat s-o duci de-aici-naite,/ Să nu te mai mânjeşti de-a pururi“ (Lirice, p. 71)
„În viaţă e mai necesar să pierzi decât să dobândeşti. Sămânţa încolţeşte până nu moare.”
Cartea a inspirat şi filmul cu acelaşi nume, avându-i drept protagonişti pe actorii Omar Shariff şi Julie Christie.
Lecția de viață:
„Cei mai mulţi dintre noi suntem obligaţi să ducem o viaţă de duplicitate constantă, sistematică. Sănătatea este bineînţeles afectată dacă zi de zi spunem una şi simţim alta, dacă ne umilim în faţa a ceea ce ne repugnă şi ne bucurăm de ceea ce nu ne aduce nimic decât nefericire.”
Citiți și Octavio Paz, cele mai frumoase poeme.
