Am trecut de fatidica vârstă de 40 de ani. Ètiu, nu tocmai original începutul, dar dacă ar fi uÈoare (începuturile), toata lumea s-ar pricepe la ele Èi nu s-ar mai distinge unele de altele.
Căzută în cliÈeu, afirmaÈia mea incită sau suscită măcar o proporÈie moderată de curiozitate. Cel puÈin, eu aÈa sper. „Să vedem ce mai are Èi asta de adăugat, dupa ce au curs tomuri întregi de cerneală despre subiectul ăsta!” Hm! Breaking news, nu sunt multe de adăugat. Dar la ce dau drumul în eter acum, va fi percutant subiectivismul. Ca anticiparea să nu fie prea mare, menÈionez de pe acum, voi fi ambiguă. Dintr-un motiv simplu, nu-mi stă în obicei să mă expun ochiului public. Iar ar veni my darling să-mi atragă atenÈia: Iar dai din casă?! Nu dau.

De multe ori mă laud cu ei pentru că… Pentru că mi-s dragi Èi sunt ai mei. Sunt reperele mele. Dar cam asta e atitudinea multor altora pe lumea asta. Nu mă desprind de medie. Mda, e greu de înÈeles Èi pentru mine. Justific imediat. Încercam să-mi enumăr în gând binecuvântările. Până la urmă am făcut-o cu voce tare… Èi imprimat negru pe alb acum, să adun dovezi. Copii, ;check; soÈ, ;check; realizări personale, ;check; profesionale?!, hai, ;check…De ce mă mai plâng?!

Am trecut de 40 de ani Èi azi îmi pică greu noÈiunea. E cam nedigerabilă. Fir-ar, la vară fac 42! Nu este colea, după colÈ (norocoasa de mine – vara-i departe), dar mi s-a aciuiat în minte Èi dintr-o dată m-a acaparat gândul ăsta obtuz. Azi se spune c-ar fi Blue Monday. Am o familiaritate veche cu conceptul. Dacă mă întreabă cineva Èi pe mine, la mine-s blue Èi alte zile ale săptămânii…

Cum spuneam, niÈte minÈi luminate, habar n-am cum au calculat, dar Ètiu ele mai bine, au ajuns la o concluzie pseudo-ÈtiinÈifică. Anume, cam a treia zi de luni din ianuarie, e considerată cea mai deprimantă zi din an. ÎÈi revine omul după beÈiile de sfârÈit de an, sau nostalgiile aferente, sau rezoluÈiile emfatice Èi, zbang, îl izbeÈte realitatea. Nu-i nici mai bun, nici mai frumos, nici mai devreme acasă, nici… Restul nu mai contează, dar cam ăsta ar fi esenÈialul. ;Èi-am mai înÈeles ceva, tot googălind despre ;Blue Monday. Nu disperaÈi, există o formulă Èi pentru cea mai ;happy day a anului. Cea mai fericită zi, tot după calcule alese, pică de obicei în luna iunie, la solstiÈiu. ;Uite de aia sunt eu mereu fericită undeva în jur de 21 iunie. Èi nu degeaba e luna mea de naÈtere (sic!).

Revenind la oile mele, ; azi sufăr de-o ; ;petite déprime. AÈa mi-a spus mie odată terapeutul. Să nu mai zic că-s depesivă, e prea mult (doar o dată demult a fost cât trebuia să fie), când mă înghit melancoliile, se cheamă ;petite déprime… Sau mai degrabă, azi îi suport ;efectele. Fără prea multe explicaÈii ÈtiinÈifice, sau pseudo, nu-s în apele mele. Entuziasmul unui nou an a trecut, senzaÈia de efervescenÈă s-a diminuat, iar eu m-am trezit chestionându-mă apatic ieri, că tot era duminică, ziua aceea predispusă la introspecÈii de tot soiul: Èi eu ce fac acum? Care-mi sunt planurile? Iar derivă? ; Hmm. Până să zic pâs, mi-am sabotat eu singură Èi ultima fărâmă de optimism de cum m-am trezit. Mintea sprintenă, spre deosebire de voinÈa mea, a dat galop să-mi amintească că-s trecută de…

M-am simÈit bine în pielea mea de 30 Èi ceva de ani. Chiar Èi cea de 40 mă acomoda bine. Dar iată că nu pot nici măcar eu să Èin timpul în loc. Cumva, trăiam eterna amăgire că eu nu simt timpul curgând. Mi-am permis luxul de a copilări. AÈa, cu maturitatea la pachet, nu ca o ingenuă de 15 ani. Ori ceva îmi spune că nu va mai fi cazul. Ce-o fi rău în asta, mă întreb eu acum? Cine a zis că e bine să fii adult? Să fii suma tuturor grijilor Èi preocupărilor anoste? Iar când intri în criză, faci orice să revii la starea iniÈială. Poate aÈa eviÈi impactul. Uite temă de meditat astăzi!

Sursă foto: unsplash.com

Nu vreau să trec prin crize existenÈiale, să mă încadrez în tipare bine delimitate, să mă vindec prin excese. În mod deosebit, nu vreau să mi se amintească: EÈti adult responsabil – comportă-te ca atare! De ce asociem vârsta de 40 de ani cu anumite transformări? Singura diferenÈă pe care o simt înaintând în vărstă este că Ètiu mult mai bine să gestionez anumite lucruri. Iar priorităÈile se schimbă. Începi oare să apreciezi ce ai? Să Ètii cum să obÈii ceea ce-Èi lipseÈte? Ce-mi lipseÈte? ;ExcepÈionalul. Pe plan personal, l-am dobândit. Nu ca să mă laud. ;Cum viaÈa mi-a fost lină – Èi sunt recunoscătoare –, aÈ merge mai departe. Mi-o fi dor de sentimentul acela de desăvârÈire?! De satisfacÈie pură? De a aduce un zâmbet pe chipul unui om? De a lăsa o amprentă mai adâncă, de a face o umbră mai semnificativă? Ce?

Azi e Blue Monday Èi eu mă perpelesc. Mă apropii de jumătatea vieÈii (hopefully) Èi aÈ vrea… Ce? Preocupări efemere, triviale, nu mă mai atrag. Încerc să mă rup din rutina sâcâitoare pentru a mă strecura în cea care dă sens. Rutina nu e neapărat supărătoare, atât timp cât te pierzi în lucruri mărunte ce-Èi înseninează zilele. Ieri încă-mi spuneam c-aÈ vrea să-mi păstrez o doză de imaturitate, să-mi pot da curs liber viselor.Ieri m-am mustrat că dau prea mare importanÈă lipsurilor, neajunsurilor. Dar ieri poate deveni azi…

Èi-mi fac o promisiune. Mai multe. De acum înainte, nu voi atribui prea mult consum emoÈional episoadelor negative. Mă voi opri, cu precădere, asupra lucrurilor simple pe care în mod obiÈnuit le ocolim, nu le acordăm meritele deÈinute. Bucuria în simplitatea unui răsărit, a unui crepuscul, a unei escapade neplănuite, a primei zăpezi aÈternute, a unui râset de copil, a unui măr înflorit Èi a frunzei tomnatice căzută pe jos. Îmi voi sorbi energia din lumea asta statică, văd eu cum… Iar recunoÈtinÈa va fi urmarea renunÈării la încrâncenarea cu care mă înarmasem ca un scut. Credeam că era generatoate de forÈă. În realitate doar mă Èinea în loc.

Fie ca vârsta să nu fie o definiÈie, nici măcar o etapă, doar un număr matematic care nu mă poate cuprinde sau defini. Să fiu eu, chiar Èi atunci când ezit să fiu eu, pentru că nu am idee cum să fiu…

CitiÈi Èi Oare chiar fac parte din grup?, de aceeaÈi autoare.

Monica Tonea

<svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg>

Blue Monday este azi- Monica Tonea

Monday, English weekday name message on torn blue paper revealing secret behind ripped opening.