Anne Frank: „Sunt exact ce este un film de dragoste pentru oamenii profunzi…”

Anne Frank: „Sunt exact ce este un film de dragoste pentru oamenii profunzi…”

Annelies Marie Frank (Anne) s-a născut la data de 12 iunie 1929 în Frankfurt am Main. Născută într-o familie de evrei reformați, a fost fiica lui Otto Frank și a lui Edith Frank, având o soră mai mare, Margot. În urma ocupării naziste din Germania, tatăl Annei și-a deschis o filială a firmei sale, care se ocupa cu producerea și distribuirea de pectină, Opekta, în Amsterdam (Olanda). Otto Frank s-a mutat la Amsterdam în 1933, urmând ca soția și fiicele sale să-l urmeze în următorul an. În 1938 acesta a deschis o firmă de mirodenii, Pectacon, alături de Herman van Pels. La scurt timp însă, în 1940, Olanda a fost ocupată de naziști, iar legile antisemite s-au făcut resimțite treptat: Anne, fiind o pubertană jovială și pasionată de cinematografie și citit, a fost afectată în mod deosebit de interdicția de a merge la cinematograf. De asemenea, a fost nevoită să se transfere la o școală pentru evrei, iar în scurt timp toți evreii au fost nevoiți să poarte Steaua lui David. 

Cu ocazia împlinirii vârstei de 13 ani, Anne a primit în dar un jurnal cu carouri și cheiță pe care l-a botezat Kitty, transformându-l în confidenta sa imaginară. Acesta avea să devină mai târziu celebrul Jurnal al Annei Frank.

Otto Frank pregătise o ascunzătoare pentru familia sa în locuința din Prinsengracht 263, având o intrare camuflată de o bibliotecă. La rugămintea tatălui Annei, secretara sa, Miep Gies, a acceptat să-l ajute, cu riscul de a fi arestată și condamnată la moarte. Aceasta, alături de soțul ei Jan Gies, dactilografa Bep Voskuijl colegii arieni cărora Otto Frank le-a predat conducerea firmei, Johannes Kleiman și Victor Kugler au acceptat să ajute familia Frank cu alimente și alte obiecte necesare supraviețuirii în perioada în care au trăit ascunși. Familia a fost nevoită să părăsească locuința și să se refugieze în ascunzătoare mai repede decât s-ar fi așteptat, având în vedere faptul că Margot a primit o înștiințare (5 iulie 1942) conform căreia urma să fie trimisă într-un lagăr de muncă.

După o săptămână de la conviețuirea în ascunzătoare, li s-a alăturat familia van Pels, iar în luna noiembrie dentistul Fritz Pfeffer. Se consideră că au fost descoperiți de către autorități în urma unei trădări, însă nu se știe cu certitudine cine anume i-ar fi trădat. După ce GESTAPO-ul a fost anunțat, naziștii au găsit ascunzătoarea și i-au arestat pe toți în 4 august 1944. Miep Gies a păstrat jurnalul Annei într-un sertat, intenționaând să i-l dea după încheierea războiului. În 3 septembrie 1944 cele două familii au plecat cu ultimul tren, cu 1019 evrei, spre Auschwitz, călătorind două zile. La destinație femeile au fost separate de bărbați, conform procedeului, Anne având doar 15 ani, însă suficient pentru a nu fi trimisă imediat în camerele de gazare. Anne, Margot și Edith au făcut parte dintre cele 212 femei care au fost selectate pentru a fi dezbrăcate, dezinfectate, rase și tatuate cu un număr, reprezentând noua lor identitate. Mama și fiicele au stat în blocul 29 din lagărul de femei Birkenau până în 28 octombrie 1944, când au fost transferate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen. În luna martie a anului 1945 a izbucnit o epidemie de tifos, în urma căreia au murit Edith, Margot și Anne (în această ordine).

Otto Frank a fost singurul supraviețuitor al Holocaustului dintre cei care s-au ascuns în Prinsengracht 263. După eliberarea din 27 ianuarie 1945 a lagărului de la Birkenau, acesta a trăit în Amsterdam. În 1953 s-a mutat la Basel (Elveția), unde locuia sora sa. S-a recăsătorit cu Elfriede Markovits, care, la rândul ei, și-a pierdut soțul și fiul la Auschwitz. Tatăl Annei a intrat în posesia jurnalului fiicei sale, dedicându-și viața publicării consemnărilor Annei. Otto Frank s-a stins din viață la data de 19 august 1980.

Ascunzătoarea din Amsterdam a devenit Muzeul Anne Frank după încheierea războiului, fiind vizitat în continuare în zilele noastre și păstrând vie memoria unor vieți curmate, dar mai ales pe cea a unei vieți inocente cu mare potențial și cu vise mărețe, Annelies Marie Frank.

Jurnalul Annei Frank a fost publicat în 1947 și tradus în mai multe limbi ulterior. Fiind considerat un document istoric al Holocaustului, autoarea a devenit o figură emblematică a victimelor din lagărele naziste. În cele ce urmează, prezentăm câteva fragmente semnificative din singura carte-jurnal semnată de Anna Frank.

„În ciuda tuturor lucrurilor tot mai cred că oamenii sunt cu adevărat buni la suflet.”

„Dacă Dumnezeu mă va ţine în viaţă, voi ajunge departe. Nu voi rămâne o fiinţă neînsemnată. Am să mă dăruiesc lumii şi voi munci pentru omenire.”

„Nu-mi pot clădi, pur şi simplu, speranţele pe derută, nenorocire şi moarte. Mă gândesc că… pacea şi liniştea vor veni din nou.”

„Morţii primesc mai multe flori decât oamenii vii pentru că regretul este mai puternic decât gratitudinea.”

„Iubirea nu îngăduie porunci.”

„Am nevoie să simt faţă de mama mea respectul ce-l simt faţă de un ideal.”

citește și Hitler, pictorul – „Nu lupți decât pentru ceea ce iubești”