”De ce am ales ca drog marea? Nu știu. Poate m-a ales ea.
M-am născut, fără putința de a alege, la țărm de mare, tulburată de povești marinărești acaparatoare. Fiică de marinar, am ascultat cu atenție nedisimulată vuietul ei.
Știrile aduse la mal din întâmplare sau din nevoia nealterată a revenirii mi-au părut întotdeauna extraordinare. Atunci când alții o priveau doar ca pe un lucru dat, eu mă înclinam cu umilință în fața vastității ei. Spuma albă mi-a mângâiat gleznele dintotdeauna.
Revin asupra unui gând cu încăpățânare de muribund ce se agață de ultima frântură de realitate. Sper, îmi doresc să aflu cumva că primii mei pași mi-au fost în nisip.
De ce am ales ca drog marea? Nu știu.” (Piatră de hotar, fragment)
foto credit @Monica Tonea
Citiți și Nebunie temporară de aceeași autoare.
