A fost odată Hohe Rinne

Istoria Păltinișului: între munți și cer, la Hohe Rinne …

Trăim de ani buni într-o lume bulversată de fantasma dorințelor materiale și plină de frustrări, o lume în care superbul dicton al lui Nichita Stănescu, „singura avere este de a avea spirit”, este negat pe o scară din ce în ce mai largă. Epoca hârtiei se îndreaptă încetul cu încetul spre sfârșit, lăsând în desuetudine ziarul, scrisoarea, cartea … În locul ei, epoca mediilor electronice, impregnată de ideea de reclamă, se extinde fulminant, dominând deja cu autoritate peisajul social, cultural și economic. […]

Păltinișul nu este o simplă stațiune de agrement. Păltinișul este un loc special în inima munților și în inima oamenilor, un loc unde cerul este mai aproape decât trecătoarele probleme ale fiecărei zile.

Bărbați extraordinari au făcut posibilă întâlnirea noastră din vremea de azi cu muntele, cu pădurea, cu cerul, cu ploile torențiale și poienile spuzite de flori, cu zăpezile Păltinișului, cu aerul său atât de curat, aproape numai oxigen, cu mirosul inconfundabil, amestec de lemn afumat și de rășină. Carl Conradt, Robert Gutt, Julius Pildner von Steinburg și alții sunt cei mai importanți reprezentanți ai comunității sașilor sibieni care în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea au pus bazele Casei de Cură Păltiniș – Kurhaus auf der Hohen Rinne. Asociația Carpatină din Ardeal, S.K.V., a fost cea care a ctitorit Păltinișul, așezându-i la temelie dragostea pentru munte, pentru oameni, pentru frumos. Hohe Rinne, așa cum s-a numit la începuturi Păltinișul, după numele german al unui izvor din imediata apropiere, a fost creația cea mai importantă a S.K.V. […]

Asociația Carpatină Ardeleană (S.K.V.)

În a doua parte a secolului al XIX-lea, în statele Europei dăruite de natură cu lanțuri de munți a început o intensă activitate turistică legată de explorarea și vizitarea acestora. În 1857 s-a înființat Clubul Alpin Englez, în 1862 Asociația Alpină Austriacă, în 1863 Clubul Alpin Italian și cel Elvețian, pentru ca în 1969 să ia naștere Asociația Alpină Germană. Aceasta din urmă a fuzionat cu cea austriacă în 1874 (anul când s-a întemeiat și Clubul Alpin Francez), formând Asociația Alpină Germană și Austriacă, cea care a constituit la sfârșitul secolului trecut un sprijin deosebit pentru turismul în Carpații Transilvaniei.

Scopul S.K.V. este explorarea Carpaților Transilvani și a munților din vecinătate, demers care va ține seama și de perspectivele economice și ale cărui rezultate vor fi publicate, atât pentru a se trezi dragostea publicului general față de munți, cât și pentru a le fi ușurate altor părți interesate munca și informarea. Asociația se angajează să păstreze distanță în raport cu orice activitate politică …

Mijloacele pentru atingerea acestor scopuri vor fi constituite în principal din editarea de publicații, expuneri științifice, excursii în grup, repararea și întreținerea drumurilor de acces, construirea de refugii, marcarea potecilor, instruirea ghizilor.

Tabloul pe care promotorul principal al înființării S.K.V., Carl Wolff, îl făcea situației existente pe la 1890 era edificator pentru dificultățile de rezolvat atunci și nu și-a pierdut poate nici acum actualitatea:

De câțiva ani în Transilvania calea ferată atinge în câteva puncte Munții Carpați, cei care se pot compara prin frumusețe cu munții Tatra din Ungaria sau cu Alpii din Austria și Germania. Cine a aruncat o privire în munții noștri a rămas vrăjit de frumusețea lor. Dar este suficient farmecul munților de la noi pentru a atrage turiștii străini? Nu! Și aceasta pentru că după ce turistul părăsește compartimentul de tren nu se află într-o situație mai fericită decât dacă ar fi coborât pe o plajă pustie. […] Datorită acestei stări de lucruri Comitetul a găsit oportună înființarea unei asociații care să acționeze ca un intermediar între turiști și Carpații Transilvaniei …

Întemeierea Păltinișului

Istoria a reținut că inițiativa înființării unei stațiuni montane lângă Sibiu a fost lansată public la 27 martie 1885 de către un proeminent membru al Asociației Carpatine din Ardeal, medicul militar de regiment Julius Pildner von Steinburg. Într-o conferință ținută la Sibiu sub auspiciile S.K.V., dedicată „influenței climatului de altitudine asupra sănătății”, doctorul Pildner a pledat pentru înființarea în Carpații Meridionali a unui „loc de cură”, numit la momentul respectiv „sanatoriu” sau „casă de cură”, unde atât persoanele suferinde, cât și turiștii iubitori de munte să-și poată căuta liniștea și sănătatea.

Planul inițial al complexului de clădiri de la Hohe Rinne a fost conceput de către cel care sugerase și amplasamentul sanatoriului, Gustav Conrad, pădurarul șef din comuna Cristian, de lângă Sibiu. Lucrările propriu-zise s-au desfășurat sub supravegherea unei comisii pentru construcția sanatoriului, special constituită în cadrul Secțiunii Sibiu a S.K.V.

Lucrările au început în primăvara lui 1892. Un rol decisiv pentru ducerea la bun sfârșit a construcțiilor din anii 1892-1894 l-a avut primul președinte la nivel național al S.K.V., avocatul Carl Conradt din Sibiu, conducător al lucrărilor în calitate de responsabil economic al comisiei pentru construcția sanatoriului. Carl Conradt a fost cel care a girat inclusiv cu propriile-i bunuri împrumuturile luate de S.K.V. de la băncile sibiene pentru completarea fondurilor necesare la finațarea lucrărilor de construcție și amenajare. El însuși a donat pentru Kurhaus auf der Hohen Rinne suma de 300 florini, considerabilă pentru acea vreme, când de exemplu venitul anual al unui învățător abia urca spre 150 florini …

Festivitatea de inaugurare a Casei de Cură Păltiniș – 10 iunie 1894

Pentru festivitatea de inaugurare s-au anunțat în oraș 90 de participanți și fix la ora 12 s-a pus în mișcare lunga coloană de care. Fără incident s-a ajuns la sanatoriu la ora 6. Preotul Konnerth al comunei Cristian a rostit:

De aceea ne bucurăm de ziua de astăzi! Ea este unică în felul ei! Ceva asemănător n-au văzut munții din împrejur, cât de bătrâne or fi vârfurile lor cărunte. Este doar prima casă de cură ridicată deasupra prafului străzii, aproape de nori și de albastrul cerului, aproape de aurora zorilor și a amurgului, dedicate dragostei curate de om. Ea este, aici și între vârfurile de munte cât cuprinde ochiul, unică în felul construirii ei dezinteresate, al mărimii sprijinirii plină de jertfe și al destinației sale frumoase. […]

Această casă, pe care o dedicăm azi și aici serviciului samaritean, este o operă a dragostei, este o operă creștinească! Nici evanghelică, nici catolică, nici grecească nu este, ea este creștinească, servind spiritului creștin, al iubirii de oameni. De aceea, cel care caută alinare aici nu va fi întrebat dacă crede în Dumnezeu în acest fel sau într-un alt fel, dacă vorbește limba asta sau alta. Va fi doar întrebat dacă are nevoie de această Casă și de ajutorul ei. Și cei care au fondat această Casă și cei care o întrețin și o promovează se vor bucura precis din inimă când cei bolnavi fizic se vor însănătoși aici, deoarece, dacă acest lucru se va întâmpla adesea, atunci această Casă de Cură își va fi îndeplinit scopul principal.

În aerul curat al munților,

În mireasma pădurilor de brazi,

În lumina strălucitoare a soarelui,

Înainte, spre o nouă desfătare a vieții! 

(fragmente din volumul A fost odată Hohe Rinne. Istoria Păltinișului de dr. Mircea Dragoteanu)

Citiți și Viață, năvod între cer și pământ