Ziua în care ți-am privit pașii întunecați în zăpadă:
Trupul nu este decât un cerc de oase. Pământul se umflă de căderi.
între pliurile visului-amurg
priviri și frici stau la cozi
între albul cerului și frigul pământului
își aud numele codificat în cifre
și gândurile alunecând
spre mirosuri de smirnă
la capătul tuturor întrebărilor,
colaj semantic al vieții,
al vremelniciei,
în clipa de melancolie din ochiul păsării
între pliurile visului-amurg
să nu ne mai ostenim
să țintuim cuiele deșertăciunii
cu buze înflăcărate
să rostim judecăți
și să ne îmbrăcăm inima
în armură strălucitoare
tot lustruind spadele
aici,
în exil
la apus, un soare uriaș a băut sânge,
pe mormânt se aud pași…
și iarăși ninge
din volumul ACADEMIA ÎNSINGURAȚILOR – Editura Eikon
ALINA MONICA ȚURLEA
Citește și Ziua în care mi-a fost teamă să-mi mângâi chipul
