„Femeile cedează uşor pentru totdeauna, mai greu când e vorba de ceva de soiul one-night stand sau o idilă de vacanţă – dacă nu sunt căsătorite – şi nu sunt dispuse niciodată să cedeze atunci când le place cu adevărat un bărbat. În acest caz, femeia din ea, stăpâna capriciilor şi zăpăcelilor de peste zi, a viselor secrete de noapte, se trezeşte din amorţeală. Se uită în oglindă şi întreabă critic: „Vei fi în stare sau nu?” Cu subtextul „să-l ţin, să-l leg la ochi, să-l întorc cum vreau eu”? E unica situaţie în care o femeie se îndoieşte de ea. De cele mai multe ori răspunsul vine gata redactat, atent împachetat din adâncul cel mai tainic al fiinţei: „ Ăsta e prea bun, deci nu-i destul de bun pentru mine. Să-l vreau pentru totdeauna e pierdere de timp, pentru o noapte e ca şi cum mi-aş lua, peste rând, cartelă la regrete. Sunt prea în putere pentru dezamăgiri.” În consecinţă, cele mai mari şanse să ajungă în pat cu respectiva o au cei slabi de înger, prostănacii, cei care fac femeile să râdă. cei care nu sunt luaţi în serios. Soiul ăsta de bărbați poate fi pus dimineaţa la uşă fără nici o strângere de inimă.
Nu te minţi singur, Grig!
Primii la rând în patul femeilor îl au nesimţiţii, cei care nu le înţeleg, cărora nici prin gând nu le trece să se emoţioneze la ce spun sau simt ele. O femeie ia asta drept caracter, hotărâre, masculinitate. Când bărbatul se lasă peste ea, gâfâie când are el chef şi se întoarce cu spatele fără să îi pese dacă mai există vreo fiinţă vie în jur, de cele mai multe ori, e prea târziu. Numai cine nu a greşit, nu ştie cât de meşteră e, să îşi găsească scuze, o femeie. Mai ales după ce îşi dă seamă ce proastă a fost. Numărul eşecurilor sentimentale pe plan mondial riscă… Va ajunge cu certitudinte, să se depăşească pe sine, în fiecare an. E mai rău decât cu banii, cu invidia profesională, cu ambiţia în sosul căreia suntem crescuţi de mici…
Simona se opri din citit. Se îndreptă de spate, puse laptop-ul în stand by, se întoarse spre Grigore. Avea o faţă serioasă, atât de serioasă încât acesta simţi cum îl apucă cârcei la talpa piciorului. Simona îl sfredeli cu privirea, cu aceea privire de şcolăriţă rapace care a văzut o libelulă şi ţine să o pună neapărat în insectarul din ghiozdan. Vroia să-l hipnotizeze? Cine ştie! Puse picior peste picior şi rosti alb, ca şi cum, ce tocmai citise, nu ar fi privit-o de fel:
– Grig, tu vrei să înţelegi femeia!
Tonul vocii arăta că asta e mai grav decât dacă ar fi declarat că pleacă la mama, sau că mândria casei lor şi lumina ochilor, băieţelul deştept foc şi jucăuş nevoie mare, ar fi fost făcut cu altul.
– Nu răspunzi nimic, dragule?
Dacă mai repeta odată „dragule” trebuie să iasă foarte repede din cameră, înainte să pornească spre el, în zbor, primul obiect contondent care i-ar cădea Simonei în mână. După cum aprecia situaţia, asta ar fi o scrumieră de porţelan care îl costase o grămadă de bani, şi era destul de compactă, să îi provoace vântăi de gradul doi sau trei, în cazul în care l-ar nimeri. Înghiţi în sec. Lăsă capul în jos. Atât cât să poată vedea ce face soția cu mâinile. Și le pusese în poale!
După câteva clipe îşi schimbă piciorul peste picior cu celălalt picior peste picior, ocazie cu care albul chiloţilor străfulgeră o clipă prin deschizătura fustei.
– Grig, tu eşti obsedat de femei!
Se gândi cât riscă, dacă dă din cap, refuzând sau acceptând afirmaţia ei! Îşi încordă muşchii refuzându-și orice reacţie la vorbele care îi erau adresate.
– Dacă aş fi ştiut acum zece ani ce om stă ascuns în tine, m-aş fi gândit de două ori, înainte de a zice da.
Ce să-i spună? Că nu ea, ci maică-sa spusese „da” şi asta pe calea unui telefon intercontinental, cu părinţii care tocmai îşi petreceau concediul în Maldives?
– Dacă vă închipuiți că familia noastră va accepta situația aceasta, vă înșelați amarnic. – mai înaintea oricări întrebări care să ceară lămuriri despre „situație” vocea continuă – Este inacceptabil ca fata mea să rămână gravidă cu un tăntălău de inginier care încă nu are nici măcar două maşini, şi cea în proprietate nu e „patru ori patru”. Să ştiţi că vă înşelaţi amarnic. Voi şti să aplic legea, aşa cum se cuvine, fără ezitare, rapid şi cu rigoare nepărtinitoare.
Cine se agață de amănunte va spune că a fost un „da” mai lung, dar el a avut drept efect un alt telefon din Maldive spre capitala ţării, de data asta având drept ţintă aparatul ascuns sub pernă, să nu îl trezească şi duminică în zori de zi. Nu au fost în zori de zi ci la trei dimineaţa. Întrebarea suna prea limpede să nu o înţeleagă chiar și el, la aceea oră târzie.
– Cine e nebuna, băiete?
– Viitoarea cuscră!
Vorbise altcineva, nu el! Grig nu era genul. Nu s-ar fi grăbit să răspundă așa de tranșant. S-ar fi uitat mai întâi la capul fermecător al frumoasei care dormea lângă el, ar fi oftat, ar fi recunoscut în sinea lui, cu sufletul plin de teamă, ca s-ar putea totuşi să nu se adeverească acest vis atât de frumos, pe care îl visa în secret în fiecare noapte de mai bine de două săptămâni, de când făcuse cunoştinţă cu ea: Să fie a lui pentru totdeauna!
De la celălalt capăt al firului nu s-a mai auzit nici o reacţie, nici un cuvânt, doar un singur sunet ca o bufnitură, pentru că după o clipă să audă vocea tatălui care nu accepta niciodată să fie contrazis:
– Ce i-ai spus mă pămpălăule lui maică-ta, de a leşinat?
– Adevărul.
Așa s-a adeverit visul lui Grig, cu un konck-out la distanță. Mama lui și-a revenit iar vestea pe care viitoarea cuscră a trimisese intercontinental atât de insolit, se dovedi solidă. Tocmai intraseră pe piață niște testere de sarcină superperformante, și fata fusese curioasă, știind ea că în ultima vreme sărise rău peste rezervele pe care i le cereau nu numai părinții, dar și ambițiile ei cu privire la viitor.
De acolo şi până aici trecuse un deceniu, pruncul declanşator de fericire conjugală, intensă şi imediată ajunsese în clasa a treia, maşina lor era de mult patru ori patru. Mașina ei. El tot o Dacie Logan avea, dar măcar de ultimul tip, luată direct din fabrică, cu toate accesoriile care încăpeau într-o conservă care se împingea de una singură pe drumurile ţării, mai nou, ale întregii Europe.
– Fulloptions! Aşa se numeşte, fulloptions!
Grig tresări. Nevastă-sa citeşte gândurile? Gestul lui nu scăpă neobservat. Consoarta continuă, sigură că se află pe drumul cel bun:
– Nu mă interesează cine e nenorocita, insipida, nefericita, impertinenta care a îndrăznit să pună mâna pe tine, că tu eşti prea prost să îţi treacă prin minte că ai putea acționa singur. Una, două, câte vrei, fără să te complici, nici cu ele, nici cu mine. Aventuri din astea, trec cu vederea, aşa cum nici tu nu le bagi în seamă pe ale mele. Texul scris aici – bătu cu palma în laptop de ziceai că e vită scoasă la târg să fie vândută că dă lapte bun și gras – e o dovadă limpede, e fulloptions pentru ambele părţi. Da, dragule, așa e cum spun!
La „dragule” Grig era gata să sară de pe scaun, dar înţelese că ființa dezlănțuită din fața lui mai avea de vorbit și la așa ceva, o femeie adevărată nu renunță ușor. O cunoștea. Simona era genul care dorea să se exprime limpede, fără echivoc. Grig rămase în alarmă de nivel maxim, dar nemişcat, cu fundul şi spatele lipite de scaun
– Pentru că vezi tu, dragule…
Niciodată nu repetase asta de trei ori, urma să fie ceva decisiv, dar nu scrumiera, aşa că ascultă liniştit mai departe
– … Am, şi eu, ceva în vedere. Aşa suntem noi femeile intuitive, simţim, vedem prin om, îl înţelegem, chiar dacă el îşi deghizează sentimentele la perfecţie. Degeaba, îl prevedem, îl străpungem şi îl prevenim. Adică construim soluţii de salvare, solide, mai solide decât nava jalnică care va naufragia fără noi, adică fără fiul tău și cu mine. Nu o să-ţi spun cine e rezerva care te va înlocui şi va juca titular până când moartea ne va despărţi. Nu! Îîţi spun numai că răzbunarea mea va fi cruntă. Nu o să îţi mai vezi copilul, te voi sărăci, te voi termina, o să te fac să îţi iei lumea în cap. Îţi promit, nu, nu îţi promit, îţi jur că vei ajunge pe drumuri!
Șase luni mai târziu, a doua zi după ce sentinţa de divorţ a rămas definitivă, profeţia ei se adeveri. Grig era pe drumuri. Mai exact în avion, urmând ca bagajele să vină cu vaporul. Zbura spre Toronto unde urma să preia un post la o fabrică de subansamble electronice. Acolo îi făcuse rost de un loc de muncă fostul lui conducător de doctorat, acum şomer din cauza vârstei. Șomerul era încă destul de influent să îl convingă pe fostul şef, care îl dăduse afară, să îi facă un hatâr. Și acest hatâr se numea, spre norocul proaspătului divorţat, Grig.
Vremea a trecut. Nu în măsură exagerată. Oricum, doi sau trei ani mai târziu, într-o vacanţă în Maldives pe care şi-o petrecea cu fiul lui şi cu noua lui stea norocoasă, Imgard, blondă, cu un cap mai înaltă decât el, dar convinsă că nu există bărbat mai bine, mai şarmant, mai aprins decât acest exemplar de sânge latin cu tenul măsliniu, sosit dintr-o ţară exotică a cărui aşezare pe hartă n-o interesa în nici un fel. Ei bine, într-una din multele dimineţi însorite, cu valuri domoale, cu soare arzător, dar cu o briză care răcorea tot şi pe toată lumea în chip mulţumitor, a sunat telefonul. De la capătul celălalt al firului recunoscu vocea gravă, de zile mare, pusă la punct până în vârful ultimei silabe, a Simonei:
– Vreu să te întreb ceva Grig, aşa de la om la om!
Grig îngheţă. Simţea primejdia, aşa cum conducătorul unei cârd de antilope simte apropierea animalului de pradă. Se abţinu să răsufle şi evită oricum să spună ceva care să stârnească uraganul. Acesta își adunase puterile la celălalt capăt al legăturii telefonice transoceanice și era gata-gata să se abată asupra lui:
– Grig mă asculţi? Mă asculţi cu atenţie? – tăcerea o convinse că Fostul era numai ochi şi urechi. Ca ea, nu îl cunoștea nimeni! – Grig, tu mă mai iubeşti?
Tăcerea se prelungea. Mai mult decât socotise ea că e bine să se prelungească. Simona luă receptorul de la ureche şi se uită pe display. Nu ştia de când, dar asculta numai tăcerea proprie. Apăsă pe redial, dintr-un reflex de soţie cu vechi state de serviciu. De la celălalt capăt al firului auzi vocea plăcută, aproape mieroase a unei femei care îi spunea fără să se grăbească, că pentru moment, abonatul nu poate fi contactat.
Citiți și Vin, sunt, alerg, de același autor.
Fragment din „Povestirile unui libertin din alt secol” (2013)
