Un pas ”mic” trecut printr-o poartă monumentală
Astăzi, când suntem, la un pas doar, deasupra unui nou Univers, mă gândesc în ce fel mi-aș putea lua rămas bun de la cel vechi, care se contractă precum o gaură neagră unde se aruncă, spre uitare, durerile și neîmplinirile, dar din adâncurile căreia, în același timp, se naște o nouă lumină…
În timp ce se afla la peste 6 miliarde de kilometri de Pământ și înainte de a-și lua rămas bun de la sistemul solar, sonda Voyager 1 (se întâmpla la 4 februarie 1990) face o poză memorabilă în care… se vede doar un punct albastru palid, micuț, ce poate trece aproape neobservat: este chiar Pământul nostru!!!
Pe prima dungă, din stânga, se vede un pixel. Este Pământul nostru
Despre această fotografie Carl Sagan a scris un monolog ce va rămâne pentru totdeauna gravat în istoria spațiului.
Și cum spațiul se croiește, măiastru, în atâtea locuri și atâtea dimensiuni sufletești, cuvintele acelea se pot turna mereu în vechi și noi înțelesuri, chiar și astăzi, spre incandescența trăirii și simțirii umane:
′′ Uită-te la acel punct. Este aici. Aceasta este casa noastră. Suntem noi. Deasupra tuturor celor pe care îi iubești, pe care îi cunoști, toți cei pe care i-ai auzit vreodată, toate ființele umane care au trăit vreodată. Suma bucuriilor și suferinței noastre. Mii de religii, ideologii și doctrine economice pline de certitudine.
Toți vânătorii și culegătorii, toți eroii și lașii, toți creatorii și distrugătorii de civilizație. Toți regii și țăranii, toate cuplurile tinere iubitoare, toți tații, mamele, copii plini de speranță, inventatori și exploratori. Toți moraliștii, toți politicenii corupți, toate superstarurile, toate ghidurile supreme, toți sfinții și păcătoșii din istoria neamului nostru au trăit aici…
Pe acest bob de praf suspendat pe o rază de soare.
Pământul este o scenă mică în imensa arenă cosmică. Gândește-te la râurile de sânge vărsate de toți acești generali și împărați pentru ca, agitat de triumf și glorie, să poată deveni stăpânii temporari ai unei fracțiuni… dintr-un punct.
Gândește-te la cruzimile care nu se termină niciodată, provocate de localnicii unui colț al acestui pixel… Cum se chinuie să se înțeleagă, cât de repede sunt gata să se omoare între ei, cât de ferventă este ura lor.
Posturile noastre, așa-numita noastră importanță, iluzia că avem o poziție privilegiată în univers, sunt puse în perspectivă de acest punct palid de lumină.
Singura casă
Planeta noastră este un praf izolat, învăluit în marea noapte cosmică. În toată această imensitate nu există niciun indiciu că ajutorul va veni din altă parte pentru a ne salva de noi înșine.
Pământul este, până acum, singura lume cunoscută care adăpostește viața. Nu există altundeva, cel puțin în viitorul apropiat, unde specia noastră ar putea migra. În vizită, da. Să se stabilească, nu încă. Fie că vă place sau nu, deocamdată, ne regăsim pe Pământ.
Se spune că astronomia inspiră umilință și construiește caracterul. S-ar putea să nu existe o manifestare mai bună a vanității umane decât această imagine îndepărtată!
Pentru mine, subliniază responsabilitatea noastră de a coexista mai frățește unii cu alții și de a păstra și prețui punctul albastru pal, singura casă pe care am cunoscut-o vreodată.”
Carl Sagan, Pale Blue Dot, 1994
foto tumblr.com
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.