Mediana Stan: o artistă autentică, de mare talent, care se recomandă cu modestie:
„Sunt din Târgu-Mureș, am ca hobby scrisul, care m-a pasionat de copil. Prima poezioară, dedicată unui copac, am scris-o pe la cinci ani. Mai târziu, visam cu cartea de geografie deschisă sub vișinul înflorit și vedeam florile lui amestecate ghețari plutitori, asta în vreme ce mașinile securității patrulau prin cartier pândindu-l pe tata, răzvrătit contra regimului. Compunerile mele au fost afișate pe pereții școlii iar la cincisprezece ani, în clasa a noua, profesorii mi–au tipărit o poezioară în ziarul local, fără să mă anunțe, poezioară în care îmi manifestam dragostea pentru patrie. Pentru a mă proteja mama s-a despărțit de tata și mi-a ascuns toate mizeriile prin care trecea cât a putut de mult. Tata a fugit din închisoare, a venit pe furiș acasă, a citit poezia din ziar și s-a indignat, el se lupta cu ei și copila lui le scria poezii? I-am spus că eu îl iubesc pe Ceaușescu, că el e tatăl meu și dacă ar fi un război m-aș duce să mor pentru el. Tata m-a privit lung și a râs, a râs ca de o glumă bună, cu poftă. Ia te uită, ce bine merge aparatul! Ce-au făcut din voi! Mi-a propus să fug cu el peste graniță, spre America. Ideea m-a îngrozit. Tot ce știam despre viață se prăbușea sub cuvintele lui. Lasă, că vei vedea cine sunt ei cu adevărat. După acest episod am început să simt închisoarea regimului în tot ce trăiam. Au urmat studii de filologie la Universitatea din București, apoi tot job-uri legate de scris, traduceri, corectură, reclame. Editura PC Magazine România, profesor de engleză la școală generală, traducător, am înființat cu ajutorul unei firme de IT o revistă online pentru copii, Revista Tuș, editor la Cultură în Mureș. Nașterea băiețelului meu a declanșat un resort al scrierii pentru copii. Am fabricat trei cărticele: „Cucurigu-Piticot”, „Păpădii” și piesa de teatru „Regele Harbuz”, menționată de cronicarul dramatic Mircea Ghițulescu la un concurs de teatru. Și îmi plac pisicile și caii. Cam atât.”
din arhiva personală
Am selectat din creația ei poetică două poeme, prin care vă invit să pătrundeți în acest imaginar artistic marcat de o sensibilitate aparte :
adaptare
lift defect,
de trei ani locatarii coboară, urcă fiecare cum poate,
de când s-au ruinat scările din ciment, pe la ferestre atârnă scări de frânghie, blocul pare o arcă a lui Noe împietrită
coborând din balcon în balcon prelingându-mă pe ziduri
membrele mele au devenit mai elastice, se pot lungi neaşteptat de mult
într-o staţie de autobuz, o rafală de vânt mi-a ridicat haina, două femei s-au apropiat:
nu vă supăraţi, ne spuneţi şi nouă de unde aţi cumpărat ciorapii? noroc că a venit autobuzul, am scăpat de răspuns
am picioarele acoperite cu ventuze, discuri adezive pe palme, pe fese
port fuste lungi totuşi
un bărbat s-a îndrăgostit de mine, m-a sărutat
buzele mele au pocnit cu zgomot,
Baby, ce buze ai! silicon? cum să-i explic
că de atâta vreme sărut zidurile, gura mea e o ventuză pentru escaladare
şi am devenit un soi de caracatiță de beton,
de o frumusețe înșelătoare
********************************
altă femeie
stăm cu spatele unul la altul cerând unui zid să ne ocrotească de celălalt
ne dorim ca pereții să crească în jurul nostru să ne înconjure
să ne trezim fiecare în carcera lui
pedepsit să fie singur cu sine
în apa lui, sub cerul lui de carne strâns ghemuit pe care licăresc propriile gânduri fulgere
măcinându-se pe sine sorbind băuturile acide ale unor amintiri în care i se topesc oasele
se scurg în lichidul mirosind a amoniac zemuind dintr-o carne pe jumătate uscată, înroșită pe margini
cât de dezgustător cât de macabru trebuie să fii pentru celălalt
oricare alta în afară de tine
aici trebuie să menționez un criteriu,
sunt singura femeie cu care bărbatul meu a făcut un copil, singura femeie la care a bifat perpetuarea speciei
așadar trebuie căutat un alt trup cu care să-și amestece trupul să îl dubleze într-un bărbat nou, altul și totuși același, într-o femeie nouă, alta și totuși aceeași
nemulțumiți, zeii își căutau soții care să le zămislească progenituri neasemuite
după ce naști un copil, aproape că nu mai exiști, toată atenția, toată grija celor din jur se îndreaptă asupra drăgălașei făpturi
acaparează tot
cum se împacă ura revolta nemulțumirile discordanțele cum se netezesc se îndulcesc într-un bebeluș din ceară, în surâsul angelic al micului prinț
nu mă mai săruta atât de mult!
I-am spus când l-am văzut cum își sărută copilul, fața mea întinerită, bucălată, micuță, ochii mei
el s-a întors, m-a privit de parcă m-ar fi văzut pentru prima oară
gata să exclame așa cum o făcuse odată privindu-mă între straturi de flori
asta-i nevasta mea, o lalea pitică
ploaia efemeridelor albe ține o zi
cad pe suprafața oglinzilor în care ne privim moarte strivite
pasta lor verzuie pufoasă întinsă ca un mâl în care se zbat aripi albe
disprețul celuilalt te mutilează, devii macabru pentru tine însuți
vomiți
aș vrea să-mi smulg sufletul să-l țin deasupra mea să nu se păteze
faţa lui ciupercă vânătă-albă crescută din tencuiala rece
ușa liftului s-a întredeschis, i-am întins un obiect, i-am atins mâna
de fapt nu ne atingem niciodată cu adevărat, atomii noștri conțin un vid
liftul a coborât
mâna mea a rămas răsfirată, albă peste un gol adâncindu-se la picioarele mele peste sângele meu încercând să-l calmeze
să-l oprească să curgă în gol după el
stau în mine ca într-o lalea cu petalele întoarse înăuntru
plutind în ea însăși
de sus până jos
de jos până sus
sunt specii de flori perfecte hermafrodite
alunec prin roșul meu palpând căutând răsucindu-mă în catifeaua amplă desfăcută până la mari depărtări, în care fiecare mișcare se transmite pe orizonturi care par intangibile și tresar o dată cu mine
alunec prin râul de sânge
prin uriașa venă electrizată de impulsurile a miliarde de inimi
dusă de valurile roșii, de vuiet, animale și oameni migrând trăind alergând
înnebuniți de testosteron elefanții se luptă pe viață și pe moarte
în timp ce femela îl așteaptă pe învingător
oricare ar fi
el se împerechează o zi întreagă și moare
ne manifestăm toate ciudățeniile, toate ororile doar față de perechea noastră
doar ea ne știe bucată cu bucată, ne cunoaște gusturile, plăcerile, anomaliile, nebunia
nu te poate iubi nicio altă femeie mai mult decât mine
Citiți și Casele părăsite, de Ilinca Bernea
