S-a născut pe 6 septembrie 1817 la Iași, într-o familie boierească. Mama sa provenea dintr-un neam de italieni românizați de multe generații. Cel mai important om politic român al secolului al XIX-lea, MIHAIL KOGĂLNICEANU poseda calități intelectuale remarcabile și o vocație de organizator redutabil, afirmându-se pe mai multe planuri: știința istoriei, politică, viață culturală, literatură, diplomație, administrație.
Prim-ministru și principal colaborator al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, este în fapt autorul marilor reforme modernizatoare care au introdus Principatele Române pe orbita normalității statale europene. Rol politic major în timpul războiului din anii 1877-1878- la finele căruia România și-a obținut independența. Era un spirit curios, avid de lecturi (încă din tinerețe obișnuia să-și cumpere numeroase cărți, contactând și datorii din această cauză), mare admirator al culturii franceze (se exprima perfect în această limbă, fiind fluent și în germană, latină, greacă), cu un simț critic înnăscut, dar în egală măsură având și vocație de animator instituțional cultural.
Unul dintre primii istorici români de vocație, Kogălniceanu milita pentru o cât mai bună popularizare a valorilor naționale perene ale românismului, incluzând la acest capitol și cristalizarea unei literaturi naționale, capabilă să se compare cu marile creații similare europene. Energic , poseda o mare putere de muncă.
Deși a fost un cuceritor înnăscut, deplângea faptul că (în viziunea lui) mentalitatea poporului român ar fi fost una primitivă și superficială față de femeie, generic vorbind. Kogălniceanu credea că în majoritatea cazurilor, bărbatul român își privea partenera de viață cu un fel de superioritate tâmpă, reducând-o la un fel de slujnică sau producătoare de copii, de care se putea oricând dispensa.
Misoginismul încă domina multe dintre straturile sociale, iar Kogălniceanu se simțea întristat că este compatriotul unor asemenea caractere. Ce-i drept, omul politic (chiar dacă a fost căsătorit o singură dată și a rămas astfel până la finalul vieții) era vestit în epocă pentru multitudinea aventurilor sale galante, nefăcând niciun efort special în acest sens. Rubicondul ochelarist, era însă un gentleman perfect, adevărat mecanism de seducție fină. Excelent autor de epistole emoționante, colecționar de imagini reușite, se întrecea în a ridica femeia pe care și-o propunea drept țintă, pe cel mai înalt soclu al omagierii.
Când floare gingașă, când curcubeu, când zefir luminos, când buchet de emoții delicate, în textele lui Kogălniceanu femeia devine invariabil, regină și izvor al frumuseții. Pătimaș din fire, el nu ezita să afirme că iubirea este cel mai înălțător sentiment, iar iubirea carnală poate face chiar minuni, dintr-un bărbat aparent slab. Odată ce acesta ar descoperi pasiunea alături de o femeie pentru care ar simți nu doar atracție fizică, șansa ca timidul de ieri să se metamorfozeze într-un urmaș al lui Hercule, crește exponențial. (Măcar sub aspect simbolic).
„Femeilor!… măcar că aveţi dureri de gât, istericale şi cochetărie,
sunteţi vrednice de lăudat, şi noi vă lăudăm!”
În pofida înclinației sale către aventurile galante, Kogălniceanu merită toate aplauzele, măcar pentru faptul de a fi afirmat, că rostul femeii trebuie să fie unul cu mult mai înalt, decât acela de gospodină sau mamă. Nu în ultimul rând, mărturisea că marele Napoleon I îl dezamăgise crunt, atunci când aflase cât de misogin fusese împăratul francezilor. Polivalentul Kogălniceanu se stinge la Paris, pe 20 iunie 1891, în urma unei operații nereușite.
Citiți și despre George Bacovia și Agatha Grigorescu-Bacovia.
Profesor universitar doctor habilitat în cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Cristian Sandache este o personalitate complexă, un om devotat scrisului, literaturii și esteticii literare, fiind una dintre cele mai active prezențe în domeniu.