Ultimul act
Aurelia Marin
În vara aceea
cu disonanțele ei atât de dureroase,
ca și cum ar fi așteptat o pedeapsă
pentru frumusețe ce se petrece
cu vise deschizând uși,
am întins așternutului capcană
cele mai netrebnice gânduri.
Drumul fără încetare îndoielnic
asemenea cutiilor parfumate cu junglă.
Gândul meu e un vrej imund în ascensiune,
picioarele tale numai cale fără întoarcere.
Mi-ai scris ce ar putea însemna. M-ai lăsat
să înțeleg ferocitatea din text, cimitirul din vorbe.
Numele meu exilat într-o limbă moartă,
grilajul fin și solid de la poartă.
Ar fi destul să mă vezi cu ochii închiși?
Poem din volumul „Gibraltar blues”, Editura Tracus Arte, 2014
