A căzut de pe cal timpul, și-a fracturat
secunda aceea cât am trecut strada
cu toate obloanele trase
ca mânat de-o telecomandă absurdă
întâmplarea nu a rămas fără
urmări în orașul cu nume cântat, din 7 silabe
trecerile de pietoni au devenit emotive și
oamenii traversează necontenit
nici nu apucă să ajungă pe cealaltă parte
că albele dungi le încolăcesc gleznele
și le dau înapoi timpul
să se învețe minte
unul a uitat, de pildă, copiii în spatele ușilor închise
altul nu și-a băut cafeaua
iar fata pictată-a lăsat
cireșul cu robinetul deschis
alții, pur și simplu, au uitat cât de mult
se iubesc, de aceea nu și-au încheiat nasturii
la plecare
și-atunci toată strada s-a transformat într-o
imensă trecere
de pietoni.
foto tumblr.com
Citește și îmi fluier inima
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.