Ștefana Dicu
Călăului meu iubitor
Împăturești precum un înger cerul pe pleopele mele înăclăite cu timpul acela care
n-a mai venit nicicând pentru noi
ca dintr-un sul desfaci soarele și norii și-L pui la culcare cu grijă paternă, aproape, paternă
de n-ar fi furca din care mă-nțepi încetul cu încetul, lipindu-mi omoplații de-acel șuvoi roșu ce plânge pe-acel perete în pridvor
mai că te-aș lua în seamă…
Împăturești precum un înger aerul pe care l-ai supt dintre oasele toracelui meu când m-ai lăsat în plata unui Dumnezeu pe care l-ai adormit cu poeme
ca dintr-o rolă lași să curgă înspre locul de veci lacrimile, care, în timp ce cad, țes pene de înmuiat în smoală și de scris te las cu bine
de n-ar fi cuțitul din care-mi cioplești așchie cu așchie inima șleampătă, așezându-mi obrazul drept pe brațul stranei în care îți odihnești nimicnicia, mai că m-aș bucura de-asemenea nenorocire…
aducându-ți slavă din micul pârâu, cu palmele căuș!
Împăturești precum un înger focul pe care diavolii îl țes peste cerul sfârșitului ce vine deodată cu sfârșirea noastră
ca dintr-o grenadă îmi smulgi și-arunci în aer crez cu crez ultimele bucăți de duh care încă înmugureau în mine
de n-ai fi fost tu, eu încă-L mai purtam pe cel mai sfânt dintre sfinți în mine, eu încă mai credeam în singurul cer de deasupra tuturor, eu încă…
încă mai pun peste trupul meu păcătos rochia de fată nenuntită, înfășurându-mă în giulgiul darurilor tale mincinoase…
împachetate cu-atâta și-atâta dichis în înșelătoria roșie ce-ți curge și joacă prin vene
purtată prin tine de o bucată de carne
carnea mea
atât
un mușchi oarecare
nimic sfânt
nimic dumnezeiesc
Învață-mă, Doamne, cu luna din care se prelinge Adio…
Învață-mă, Doamne, iertarea,
Căci cu răul mă-nvață fiecare zi.
Învață-mă, Doamne, iertarea,
Să pot privi ochii care mă vând în dosul cuvintelor.
Învață-mă, Doamne, iertarea,
Să pot primi sub sânul stâng iertarea celui care mă iartă neostenit.
Învață-mă, Doamne, iertarea,
Să pot răstigni pe cruce de vânt toate căderile în iubire.
Învață-mă, Doamne, iertarea,
Să pot răstălmăci binele din răul pe care mi-l face aproapele meu.
Învață-mă, Doamne, iertarea!
Învață-mă deznădejdea celui trădat!
Fuga celui izgonit!
Sfâșietoarea moarte a lui te iubesc!
Citește și Ticluire
