Subțiri, lungi degete
răsfir
prin plete de nisip și sare
o sete neostoită ce doare
respir
de-a lungul conturului
buzelor tale
Și zgomote tandre-n delir
se zbat prin harfa de capilare
îmi strâng viitorul în brațe
te strig,
să nu mă prefac
dulce frig
dintr-o mare chemare-n uitare.
foto tumblr.com
Citește și Inima stă la fereastră
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.