te-am ales dintre toți bărbații
coroană să-mi pun pe trunchiul tău
de platan foșnitor
din ea să rotunjim copii cu degete asurzitoare
de cupru și miere,
cu glas de marmură topit în coaja
vernil de catifea.
alți arbori fremătaseră c-am avea
sinusoide cu aceeași perioadă, vocea lor
pierdute pânze de păianjen înnoda
nu credeam atunci decât în
culoarea secolului și iarba trecerii peste
jumătatea mai plină din mintea ta.
m-am avântat să mai cred c-ai
inventat tu! linia dreaptă și lumina răcoroasă, piezișă
nesupusa geometrie a nervurilor de aventurin
copiată la nesfârșit în grația de spumă și cretă a celor
ce-și urcă speranța pe umărul unui pelerin.
nu m-am înșelat nicio clipă.
foto textură sursa
Citește și ce de gânduri…
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.