Astăzi este Ziua Națională a Supelor făcute în casă.
Tocmai ce am văzut la televizor că vacile sunt considerate un factor de poluare major. Astfel încât, în Elveția le-au făcut o gaură (sistem, zic ei), în abdomen, pe unde le injectează mâncare. Mi s-a părut cea mai oribilă găselniță a secolului, iar marea mea mirare este că nu se sesizează nimeni că asta e exact o forma de chinuire a animalelor, oricâte motive sau argumente ar găsi. Auzi: vacile poluează atmosfera. Am înlemnit.
Și atunci ne vom reîntoarce la legume, fructe, plante de tot felul, e sigur, e bun, e nutritiv, nu provoacă boli (atenție, nu plante din acelea care se trag pe nas, da?), nu duc la Alzheimer, sunt o hrană pe care mulți o preferă exclusiv în ziua de astăzi (veganii). N-am muri numai din asta, dar să nu uităm că omul e o ființă omnivoră. Dar să mănânc o carne de vită de proveniență elvețiană, niciodată, chiar dacă mă voi hrăni cu verzi și uscate (la propriu și la figurat, desigur).
Astăzi este Ziua Națională (americanii sunt cu invenții din astea) a Supelor făcute în casă. Parol (https://thedaysoftheyear.com/celebrate-homemade-soup-day/). De când mi-am luat un Thermomix (un fel de mașină de gătit cu de toate – absolut genială invenție – pentru noi, că nemții au firma asta – Vorwerk – de câteva decenii), e o plăcere să gătesc supă-cremă, întrucât pot face o mulțime de alte lucruri în timp ce mașinăria îmi pregătește masa. M-am născut gurmandă și nu vreau să mă schimb, așa că orice oră petrecută în bucătărie înseamnă pentru mine un timp de calitate.
Ingrediente pun întotdeauna la ochi, în funcție de gustul principal pe care vreau să-l obțin. Sau, pur și simplu, adun toate legumele de prin cămară, iar uneori îmi las imaginația să gătească în locul meu. Avantaj: nu poți greși rețeta, asta în cazul în care nu ești simandicos. Dacă nu aveți Thermomix, sigur aveți un aparat de paserat sau un mixer, orice v-ar putea ajuta să aduceți legumele la stadiul de cremă.
Așadar: neapărat morcovi, cartofi (albi, roții, mov, dulci), pătrunjel sau păstârnac (mie îmi place mai mult, e mai dulceag), țelină (atenție, e intensă), și de aici încolo după plac: ciuperci, praz, gulii, roșii… absolut orice puteți pune sau combina! Eu nu pun ceapă, pentru că la 50 plus începe să fie indigestă. Nici usturoi, că e antisocial. Dar neapărat o lingură de vegeta (la fiert) și puțin ulei. Legumele se fierb până sunt moi, apoi se paserează până la densitatea dorită. La final, puteți pune smântână de gătit (panna de cucina), Dorna sau de care găsiți. După gust, desigur. Sau mai bine ornamentați supa cu ea și lăsați fiecăruia deliciul de a-și amesteca în farfurie minunea.
Supa pe care am făcut-o astăzi are ardei copt, pe care l-am pus pe ultima sută de metri la fiert, astfel încât să-i rămână proprietățile intacte, oricum fusese copt în prealabil. Acest fel îl puteți servi și cu o lingură de cremă de brânză la mijlocul farfuriei, e delicios.
Puteți adăuga chilli, pătrunjel verde, mărar (la supa-cremă de mazăre), desigur, ca ornament. Aceto balsamico (cremă de oțet balsamic) am stropit deasupra, i-a dat un gust special și a ”înzorzonat-o” perfect. Semințe de tot felul puteți arunca pe deasupra, parmezan ras, telemea rasă, cuburi de bacon trase la tigaie… La supa de roșii, neapărat cimbru! Nu uitați crutoanele sau pâinea prăjită (artistic, da?). Aveți un fel ușor, extraordinar de plăcut vederii și simțurilor,
Fiți creativi, face bine!
P.S. Nu uitați să ne trimiteți o poză…!
FYY: Câte ceva despre istoria supei
Termenul, înainte de toate
Termenul „supă” își are originile în limbile germanice și latine, reflectând evoluția culinară și lingvistică a Europei. Cuvântul englezesc „soup” provine din francezul vechi „soupe”, care la rândul său își are rădăcinile în latinescul „suppa”. Acest termen latin se referea la un fel de mâncare făcut din pâine înmuiată în lichid sau bulion. Practica de a înmuia pâinea în bulion sau în alte lichide pentru a face mâncarea mai ușor de consumat este una dintre formele timpurii ale supei, ceea ce explică legătura dintre cuvânt și preparat.
Evoluția termenului reflectă și schimbările în practicile alimentare. În Evul Mediu, de exemplu, „soupe” se referea la felul de mâncare compus dintr-un bulion în care se înmuiau bucăți de pâine, cunoscut și sub numele de „sop”. Pe măsură ce practicile culinare s-au dezvoltat, termenul a început să fie asociat mai mult cu lichidul însuși decât cu pâinea înmuiată, extinzându-se pentru a include o varietate largă de preparate lichide, fie că sunt clare sau groase, pe bază de legume, carne sau pește.
Astfel, termenul „supă” și-a păstrat legătura cu ideea de mâncare lichidă, dar și-a extins semnificația pentru a cuprinde diversitatea imensă de preparate pe care le cunoaștem astăzi sub acest nume. Această evoluție a termenului evidențiază nu doar schimbările lingvistice, ci și adaptabilitatea și inovația în domeniul culinar.