sunt femei care-au schimbat lumea
au umplut pereții cu poezii când
au rămas fără aer
le-au scris pe piele pe albul ochilor și pe sub
coaste au continuat
neabătute pe fire de păianjen pe gratii pe tot
ce în secțiune părea un cerc vicios e-adevărat că
mâna lor a mângâiat
de multe ori și în unghi drept
dar asta dintr-o pură și teribilă
delicatețe
te îndoiești dacă mai e
cazul să repeți gesturi
ce-ar agrava nejustificata stare de
fericire un pui de fiară flămândă îți mănâncă
din palmă deget cu deget până când
îți ajunge la umăr la gură la… de ce
țipi?
foto sursa
########
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.