Pe linia poetică a unui Radu Gyr sau chiar aproape de spiritul lui Vasile Voiculescu, medicul-poet, Emil Almășan se situează, în literatura noastră actuală, în avangarda poeziei clasice, revenind la valorile umanismului de esență. Nu lipsește nici mesianismul venind dinspre poetul „pătimirii noastre”, Octavian Goga, și poate, nu întâmplător, poeziile sunt scrise în primăvară, când celebrăm învierea naturii și resurecția christică. Poetul ne aduce în punctul în care, într-o lume degradată de fantasmele comunicării online, cu destinatar prezent doar prin jocul tastelor, să trăim aievea emoția reîntoarcerii la sacru. Sacrul pe care l-am pierdut, înaintând în capcana tehnologiei, care reprezintă un capăt de drum pentru umanitate. Poeziile de factură religioasă ale lui Emil Almășan trebuie citite la vecernie, cu glas de părinte bun și cald ca pâinea din cuptorul cu lemne al străbunicilor, care invocau în rugăciuni harul în tot ceea ce făceau. Psalmii aceștia sunt rugi înălțate spre cer, acolo unde încă păstrăm bucățica noastră de Rai, acolo unde ne-am putea întoarce, dacă mai există în noi vreun pic de simțire.
Icoane și cuvinte
Doar sufletul, Doamne, -l avem,
și teama, și plânsul fierbinte…
Icoane de lacrimi suntem,
și îngenuncheate cuvinte
Rugămu-te, iară și iară,
pe drumuri, uitate, de sare
în inima noastră coboară
a pace și alinare
Spre-a-ți fi îndurarea întreagă,
privește și lasă un semn
măicuței care se roagă,
plângând pe-o icoană de lemn
Așterne-i un vis liniștit,
cerul să-l legene drept
pe pruncul ce-a adormit
strângându-și icoana la piept
Mai picură doar un cuvânt
din pacea fără sfârșit
în sufletul care s-a frânt,
de rugă și dor istovit
În candele ardem, tăcut,
și undelemnul și vina
și-mi pare, demult, c-a trecut
prin sufletul nostru lumina
Lumina iertărilor Tale
Printre psalmi și cuvinte
și sufletul meu e-ngenuncheat…
Sunt doar această rugă fierbinte:
fie numele Tău lăudat
Mă pierd pe sub cerul uitării. De mult
am deprins ce înseamnă a cere
doar să ascult
nemărginita-ți tăcere
Uneori, mi se pare că eu
sub jarul cuvintelor în dor mă prefac…
Dac-ai ști, dac-ai ști cât de greu
ruga aceasta mă învață să tac
să pot străbate cu sufletul meu,
până la capăt, o singură Cale,
pe care în mine urcă, mereu,
lumina iertărilor Tale…
Citiți și Din dragoste de neam și Dumnezeu, de același autor.
