de la vreo cheie sau de la sticla uitată
deschisă trebuie c-a înnebunit aerul
cum să explici vocile care plutesc
de cum intră acolo trupul lor
colosal revărsat ca planturoase grații peste careul de
orice ar fi e un joc în care câștigă cine
nu minte
gurile în formă de nasturi
și tu stai încheiat până-n gât
în sticla deschisă
foto sursa
cunosc gustul acestui vin mă face
îndrăzneață şi nesăbuită
nici marea nu este în apele ei
e toată numai şolduri şi nervi
în carnea lichidă-ndoiala
înfige un spin
de ce-oi fi iubind tu odaia mea
cu vedere la mare şi corabia ce-ți
bate iar în geam şi strigă
am pântecul plin cu
pui de uitare
ia măcar unul şi creşte-l
de data asta ai mai multă rabdare
te va răsplăti… Citește și nesfârșită tandrețe
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.