Pătrate ambițioase dansează cu cercurile
sufletului meu
din piruetele lor se nasc teorii,
noi soiuri de fructe, instrumente muzicale
și-o amânare untoasă
numai bună de-ntins pe spinarea ce crește-ntre noi
să ne țină drepți în fața tuturor sfinților
ca o zi de polen, ca o rugă ploioasă
spectacolul ce stă să înceapă îl pricepem deja
când scena e goală și generoasă, în public
se împart pe tăcute buchete mari de
urale, așteptări în pietre albe bătute
iubitul meu din cercuri și pătrate
nu pleca, spectacolul stă să înceapă
nu mă părăsi tocmai acum
ți-am vândut la suprapreț locul
pe prăpastia din față.
foto tumblr.com
Citește și ore de nisip
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.