În seara asta am deschis, din greșeală, televizorul
Se pitise după ușă
Când am dat s-o descui, pac! i-am ars una peste gură
Și-apoi să te ții
Blesteme și nenorociri internaționale
Aveți grijă cu îmbrățișările expirate,
scad nivelul de calciu și IQ-ul
Un cutremur pe Marte
a dat la iveală săruturi furate
La noapte se va lăsa cea mai grea ceață
din ultimii 100 de ani, în inima ta
Vecinii spun că nu mai au față,
iar în parc se fură până și zâmbetele neînflorite
O, Doamne! câte și câte
De mai continuă-așa
îmi las cămașa și plec de nebună
prin ape
În plata domnului las, și televizorul și ușa.
foto tumblr.com
Citește și Cel care inventa cuvinte
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.