Și dintr-o dată, mă știu a ta – pe veci!

 Caută-mă la capăt de pădure
acolo unde ecourile
nu mai au unde
a răsuna,
acolo unde e și verde
și negru,
și umbre,
ce ard mocnit
spunând povești
despre viața ta,
despre viața mea-
și ce am fi putut face
cu firul  ce
ne-a cununat
în lacrimile din livezile
pierdute-n ochii noștrii:
căprui și verzi ;Dezlegă-mă de amintiri,
de trecut,
de cuvintele care ne-au durut,
de poveștile
ce le-am scris,
și apoi le-am șters
în nebunia
de fi făpturi întregi-
cu adevăruri  egoiste
ce ne fac peste propriile lumi
aroganți regiPrimește-mă toată
în lumea ta , ce de atâtea ori îmi pare
aproape
nevinovată;

și-apoi ascunde-mă
printre frunzele copacilor tăi verzi;
Mai ia-mă ‘n brațe
încă o dată,
și uită
că  sunt zile când
când nici tu nu mai știi
în cine să mai crezi:
în tine,
ori în noi?!
în pluralul
numeralului
ascuns în DOI?!

Se face ziuă și
cafeaua  ta
mă
așteaptă
să îmi facă ziua colorată!
Cuprinde-mă în brațe
iar, când pleci!
și descalcește-mi  gândurile
‘ncurcate
prin joaca degetelor tale
cu zulufii’mi
de copiii .

În Viața noastră
se face primăvară
cu arome
de cireși!
Și dintr-o dată,
mă știu
a ta-
pe veci
aflată

Citiți și Perseverență