Sentiment în calea luminii – Mirela Duma

Poeta Mirela Duma vine în literatura noastră modernă cu un gust sălbatic al preumblării printre elementele naturii vizibile și invizibile, ascunse în suflet. Poezia astrelor ei interioare scoate sonuri cunoscute care ne amintesc de Cântarea cântărilor, prin intensitatea evocării sentimentului erotic, apt „să miște sori și stele”. O putere necunoscută străbate fiecare cuvânt-întemeietor-de-lumi, pentru că, în lirismul ei esențializat prin fior, poeta nu transmite idei, ci strări diafane, neîntrerupte precum dâra de lumină lăsată de meteoriți, în seri cu lună plină. O conștiință a apartenenței la un anotimp astral al iubirii, o întemeiere de porți în calea uitării, aceasta este lirica Mirelei Duma, ca o ploaie de vară peste trupul înfierbântat al pământului din care ies aburi calzi, amintirile, lacrimile amestecate cu ploaia, soarele care e așteptat să răscolească poemele ca printr-o minune a firii, rătăcind prin univers, așteptând să se prelingă pe liră, binefăcător.