mintea-i golită chiar în plinul ei inexprimabil
și ca un vin te cuprinde furia că nu vei găsi cuvintele potrivite
cum să începi o scrisoare de dragoste?
drumul său rănit îți încolăcește gleznele cu mucegaiul speranței
mai ai dimineața asta fecioară în spatele unui
evantai care i-a mușcat fața
unde?
unde călătorește vinul cu butoaiele lui dureroase
poștalioane trase de îngeri de-ai trimite
să-l ajungă din urmă și să-l înduplece
dimineața nu s-ar clinti de lângă tine
ar sta cu fața mușcată s-o scrii
cea mai frumoasă scrisoare de dragoste
(în volumul „floare carnivoră, speranța”)
foto painting sursa
*****
nicio femeie nu-ți va răspunde când vei striga
numele iernii
de buzele niciuneia nu va sta
vreun scrânciob clătinând depărtarea
femeia chemată-și aude numele bulb
îndrăzneț îngropat în inima
nesăbuitului de tine cum altfel
cu splendida ei dentiție de promisiuni… Citește și nicio femeie
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.