Sara, Sarita – Sărita de pe fix îi spuneam noi copiii, într-un soi de fascinație și apreciere care nu-și putea găsi o altă explicație și exprimare decât în apelativul ăsta nesocotit și pueril, erau anii ’60…
Sara (Sarita) Montiel (n. 10 Martie 1928 Campo de Criptana – d. 8 Aprilie 2013 Madrid)
Această frumusețe a fost prima actriță spaniolă care a deschis porțile Hollywoodului, datorită înfățișării uimitoare și a caracterului său viu, puternic, orbitor. A jucat în peste 50 de filme și s-a bucurat de aprecierea unor mari nume: Burt Lancaster, Gary Cooper, Charles Bronson, Ernest Hemingway.
„Manchega veșnică”, așa cum era cunoscută, a jucat și un rol important în tranziția culturală de la epoca Franco la una democratică, deschisă, fără cenzură, trăind o viață de glamour, păcat și… țigări.
Drumul
La 15 ani era câștigătoarea unui concurs de talente organizat de o casa de film din Campo de Criptana, debutând apoi în 1944, cu Empezó en boda.
În 1947 a jucat în filmul spaniol Don Quijote de la Mancha, apoi în Confidencia, Mariona Rebull, Locura de amor, acesta din urmă fiind primul ei succes internațional.
Aldara în Locura de amor
S-a mutat în Mexic și a devenit în câțiva ani una dintre cele mai apreciate actrițe de limbă spaniolă.
A chemat-o apoi Hollywoodul, astfel că în 1954 juca în Vera Cruz, alături de Gary Cooper si Burt Lancaster, un film regizat de Robert Aldrich. Personajele imorale din film, atitudinea cinică față de violență au fost considerate șocante în acel timp și au influențat viitoarele filme western precum Cei șapte magnifici.
Sara Montiel și Gary Cooper – Vera Cruz, 1954
I-a fost oferit un contract pentru 7 ani la Columbia Pictures, dar l-a refuzat. S-a lansat la Warner Bros cu Mario Lanza si Joan Fontaine în Serenade (1956), film regizat de Anthony Mann si la Radio-Keith-Orpheum Pictures (RKO), Run of the Arrow (1957), alaturi de Rod Steiger si Charles Bronson.
Sarita Montiel – Run of the arrow 1957
Tot în 1957 apărea în filmul muzical El último cuplé purtând o rochie cu decolteu adânc, o ținută considerată impertinentă în acea perioadă. Tot ea a cântat melodia de pe coloana sonora a filmului, iar albumul scos mai târziu a fost cenzurat. Acest film, însă, a făcut-o celebră în Europa și în America Latină. I s-a oferit un contract substanțial pentru filme și înregistrări audio în Europa.
El último cuplé -1957
Au urmat cincisprezece filme de succes, printre care: La violetera (1958), Mi Ultimo tango (1960), Noches de Casablanca, Esa mujer (1969), Varietés (1971). Cu El último cuplé și La violetera s-au realizat cele mai mari încasări din industria filmului spaniol a anilor ’50-’60.
Căsătorii
Sara Montiel a avut o viață personală foarte zbuciumată și s-a căsătorit de patru ori: regizorul Anthony Mann (1957-1961), omul de afaceri Jose Vicente Ramirez (1964-1970), antreprenorul Jose Tous Barberán (1979-1992) și cântărețul Tony Hernandez (2002-2005).
Și-a dorit să fie mamă, dar acest dar i-a fost refuzat, de aceea, ea și soțul Jose Tous Barberán au adoptat doi copii, primul -Thais, în 1979, și pe Zeus, în 1983. Pe cei doi i-a numit adevăratele iubiri ale vieții sale.
Zeus, Sara și Thais
Printre celelalte iubiri ale ei se află Ernest Hemingway, ”rebelul fără cauză” James Dean, Severo Ochoa – omul de ştiinţă spaniol deţinător al Premiului Nobel, actorul italian Giancarlo del Duca-Viola și … Ion Dichiseanu!
Ion Dichiseanu
Actorul român Ion Dichiseanu a cunoscut-o pe Sara Montiel la Festivalul de Film de la Beirut şi s-a îndrăgostit de ea la prima vedere. Era, undeva, la jumătatea anilor ’60.
„Nu am putut uita nicio clipă această dragoste nebunească” mărturiseşte Ion Dichiseanu în cartea „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărută la Editura Polirom.
Când Sara a ajuns la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, a vrut să-l întâlnească și a rămas o perioadă de timp în România. Cei doi au fost nedespărțiți, în restaurantele şi cluburile din Bucureşti, la teatru, la filmări, în excursii prin ţară. Când actrița a primit propunerea de a juca într-un nou film, a cerut ca rolul principal masculin să-i fie dat lui Dichiseanu… solicitare ce s-a pierdut în traseul plin de serpentine al sistemului și timpului…
Ion Dichiseanu:
„Trăiam ceva ca un miraj. Topiţi unul după altul, nu vedeam şi nu auzeam nimic, eram doar noi doi. Ca doi adolescenţi… Nu am putut uita nicio clipă această dragoste nebunească şi, aşa cum s-a şi dovedit, imposibilă…” (sursa)
Una dintre cele mai dorite femei, actrița și cântăreața Sara Montiel, si-a publicat, în anul 2000, o carte autobiografică intitulată „Plăcerea de a trai”- ajunsă bestseller, la a 10-a editie, iar în 2003 „Sara și sexul”.
foto tumblr.com
Citește și Lui Hitchcock cu dragoste
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.