Scene din viața modernă
Moto: Abia atunci când pierzi tot, poți să-ți dai seama că ai făcut loc pentru exact ce aveai nevoie…
I
– Sunt multe femei cu care trebuie să începi relaţia în pat ca să ajungi la o comunicare spirituală de calitate, dar şi mai multe cu care trebuie să te opreşti la o relaţie spirituală pentru că mai departe nu ai ce găsi…
– Ești plin de idei misogine, dragule. Dacă ne-am fi certat, aş fi înţeles asta ca o aluzie, dacă ai fi avut o aventură prelungită peste limitele decenţei, aş fi crezut că este începutul discuţiei prin care mi se dau papucii, dar cum tu eşti un drăguţ şi ţii la mine mai mult decât lași să pară, nici unul din aceste gânduri nu ţi se potrivesc. Te rog, să nu uiţi să iei pâine. Oaspeţii, din seara asta, nu se mulţumesc numai cu câteva felii.
– Asta vroiam să spun şi eu! Te pup şi te sun.
– Să nu vii acasă fără pâine!
După câteva minute cei doi erau înghiţiţi de hărmălaia oraşului, fiecare la volanul maşinii lui, fiecare cu gândul la câte are de scos din minte şi pus pe hârtie în ziua aceea.
Puţin mai încolo, în timp ce îşi sorbea cafeaua cu o colegă de birou, vorbăreaţă din fire, soţia îşi dădu seama cât de multe prietene are soţul şi cât de puţine ea. Ar trebui să procedeze fel? Aruncă gândul la gunoi dar îl scoase de acolo în pauza de masă, în timp ce şeful făcea ochi dulci unui client de milioane, a cărui minte, câtă avea, numai la sexul cu bărbaţi nu-i stătea.
Dar ei îi plac femeile? Se întrebă cu oarecare teamă şi răspunse uşurată, Nu, ca şi cum undeva, în spatele întregii mansarde de judecăţi, un preot încruntat ar fi stat la pândă cu carneţelul de notiţe. Îşi îndreptă mai departe atenţia asupra clientului şi reuşi până la desert, să stoarcă din el toată bunăvoinţa, tot interesul şi drăgălăşenia de care erau în stare un trup supraponderal, exact aşa cum erau şi conturile lui la bancă. Atenţia şefului se întoarse asupra ei şi, după scurtul moment de invidie pe care orice bărbat trebuie să îl simtă faţă de isteţimea unei femei, îi zâmbi larg şi se scuză. Avea o treabă foarte urgentă. Nici ea, nici clientul nu-i simţiră lipsa. Era sigură că nici şeful nu regreta. Putuse să se facă nevăzut, lăsând loc speranţei pentru un contract gras. Nu era prima oară când procedau aşa. Depindea de sexul celui care le cerera serviciile. Îl pasau unul altuia, cu graţie şi cu discreţie.
– Și cam ce mărime de contract speraţi să obţineţi de la mine?
Vocea uşor ironică, care încerca să fie insinuantă, nu o suprinse. Se aştepta. Bărbaţii pândesc primul prilej pentru a prelua ofensiva. Și acest prim prilej i-l oferise ea, rămânând singură cu el.
– Depinde de ceea ce doriţi d-voastră ca servicii de la firma noastră.
– De la firmă or să spună contabilii mei ce vor. Dorinţele mele se opresc deocamdată în cu totul altă parte decât la contractul despre care tot vorbim de la începutul mesei.
Aluzia era mai mult decât transparentă. Aşa că trebui să îşi adune toate forţele să zâmbească, să privească în ochii clientului şi lăsându-se uşor pe speteaza scaunului, spre a-şi oferi privirii din faţa ei, desenul discret sugerat dar plin de erotism al decolteului, să spună, în timp ce punea un picior peste altul, în aşa fel încât linia rochiei, atât de elegantă şi decent tăiată, să alunece o idee peste rotula genunchiului:
– Sunt multe femei cu care trebuie să începi relaţia în pat ca să ajungi la o relaţie spirituală de calitate, dar şi mai multe cu care trebuie să te opreşti la o relaţie spirituală pentru că mai departe nu ai ce găsi! Mi-am dorit să fac parte din prima categorie dar viaţa m-a învăţat că de partea cealalată a baricadei se fac cele mai bune afaceri.
Se considera o femeie inteligentă. Știa să ia de la soţul ei tot ce putea să ofere mai bun… cu completările necesare, evident!
II
„De nimic nu se îngrozeşte mai mult un bărbat decât să intre în viaţa unei femei şi pe urmă să nu mai poată ieşi de acolo.”
Teoria e una, practica alta! Căsnicia se încheiase practic – virtual, pe hârtie mai exista – cu ani buni în urmă, fără nici o bâzâială din direcţia asta. Acum brusc, jumătatea care stătuse la locul cuvenit, vroia, aşa din senin, să evadeze. Asta o enerva la culme!
A primit telefonul şi a sărit ca arsă din pat. Bărbatul de alături s-a speriat. A început să îşi ceară scuze. Sărmanul, îşi închipuia că a greşit cu ceva! Că Ea s-ar fi putut supăra pe el! Nişte naivi.
De când îşi închipuie un amant de ocazie că poate să însemne ceva pentru o femeie de talia ei? Da, îşi cunoştea valoarea chiar mai bine decât conturile bancare. Ălea se modificau zilnic. Se umflau şi se dezumflau ca o pereche de sâni siliconaţi exagerat. Cine e Ea, ce reprezintă, nu se modifica aşa uşor: Un exemplar feminin rasat, rar şi extrem de sexy – încă, şi o să mai reziste cu toate că trecuse de treizeci. Făcea parte din rasa de femei care vor pune capăt dominaţiei maimuţoilor de bărbaţi pe pământul ăsta. Da, era Ea, cu picioarele pe pământ şi cu mintea prinsă cum trebuie la toate şuruburile realităţii! Acum îşi trăgea la repezeală blugii, punea nişte rimel peste ochii un pic surmenaţi de orgasmul de care nu reuşise să se elibereze cu totul. Trecuseră, cu toate astea, minute bune de când atinsese punctul maxim. Ce să facă, aşa era: o pasională! Avea slăbiciuni. Asta deosebeşte o femeie adevărată de porcii care se laudă cu virilitatea lor. Numai proastele îşi închipuie că sunt perfecte! Cine nu îşi cunoaste punctele slabe nu ştie să le stăpânească şi să le întoarcă ca arme împotriva inamicului numărul unu: Bărbatul misogin!
Oftă! Cu vremea ajunsese la concluzia că numai misoginii sunt bărbaţi adevăraţi.
Era într-o situaţie de criză care îi picase pe cap, neaşteptat. Colac peste pupăză. Poate de aia se numesc coarne, crizele astea declanşate de haosul moral din jur!
Ah, rimelul e o prostie! Se cunoaşte că e dată peste cap. Și de cine? De o veste, de o informaţie. De o bănuială! Trebui să recunoască, dar numai în trecere, că altfel nu l-ar fi angajat pe detectivul ăla ţâfnos, scump şi până cu câteva minute în urmă, total ineficient. Se spălă repede pe faţă, pipăi cu ochii încă plini de săpun după prosop şi termină cu toată pregătirea asta care o călca pe nervi, în câteva secunde.
Acum trebuia să fie atentă la circulaţie, să nu facă vreo greşeală şi să se trezească amestecată în vreun incident rutier.
De ce te temi nu scapi! Sau scapi la un fir de păr. La ultimul semafor, înainte de casă, era să dea bot în bot, la propriu, cu o maşină albastru strălucitor. Maşină de piţipoance. Cine i-a dat licenţa? Femeile sunt incapabile să conducă! Cu excepţiile de rigoare, se subînţelege!
A trebuit să sară pe trotuar cu maşină cu tot! Noroc că nu era nici un pieton prin preajmă! A dat ocol stâlpului de electricitate şi s-a oprit pe carosabil cu faţa în direcţia din care venise. Toate s-au petrecut suficient de repede să vadă cum maşina aia împuţită cu şoferiţă cu tot, dispare după primul colţ (în direcţia centrului, era sigură!). Oare văzuse bine? La volan era ţoapa sau visa ea? Chiar dacă visa, aşa trebuia să fie! Cine să se culce, aşa „de amorul artei”, cu o jumătate de căsnicie beton, pe care şi-o aranjase în cele mai mici amănunte, cu peste un deceniu în urmă? Alesese, cu migală, o apariţie socială şi biologică la care, după ce te uiţi la ea două minute, simţi cum pleacă hormonii în concediu pe litoralul jamaican. Te prinde un dor nebun după părţile mai închise la culoare dar mai solide ale populaţiei planetare de sex masculin.
Trase aer în piept, porni încet maşina şi de data asta fără alte incidente parcurse ultimile sute de metri până la garajul subteran al vilei aşezată tocmai la capătul străzii. Dar ce stradă, ce cartier! Și toate pe munca cui? Pe eforturile aproape disperate ale cui? Pe sacrificiile cui? Ale târfei alăeia care nici nu ştie să conducă şi nu se gândeşte un pic (cu ce, că sigur, creier nu are!) că o limuzină la al cărei la volan stă o femeie de afaceri, are alte drepturi în circulaţie decât biata rablă la mâna a doua? O maşină spoită să ia ochii, care ajunge în braţele mecanicilor la fiecare săptămână să se mai poate târî, mai departe, pe autostrazile L.A-ului!
Intră în casă pe scara interioară. Înainte de a deschide uşa sufrageriei aruncă o privire în oglinda de pe holul intrării. Arăta ca o târfă din Down Town. Se îndreptă de spate, aruncă T-shirt-ul în sacul cu rufe murdare din debara, luă repede de acolo o cămaşă, puse deasupra o cravată, să pară că abia venise de la birou. Răsuflă adânc. Închise ochii şi îşi repetă în gând numele şi prenumele. Auzi zgomote în bucătărie.
Ce naiba căuta nevastă-sa acolo?
Ea… nu Ea, El… e bine să ştii să faci deosebirea între pasiune şi realitate. Bărbaţii i-au luat minţile, dar totuşi era şi El un bărbat. E vremea să intre în rolul de soţ şi să înceapă să se gândească că de azi dimineaţă mai este şi un soţ încornorat. Și de cine? De propria secretară, cu propria soţie.
Lumea asta e plină de depravate!
Citiți și Popesco și violența, de același autor…
