Site icon Bel-Esprit

S-a întâmplat în 29 martie

IN MEMORIAM …
„Spune-mi, voi uita; arată-mi, îmi voi aminti; implică-mă, voi înțelege.” (Carl Orff)
Compozitorul și pedagogul muzical german, cunoscut mai ales pentru cantata sa Carmina Burana (1937) Carl Orff (10 iulie 1895 – 29 martie 1982) a murit de cancer la Munchen în 1982, la vârsta de 86 de ani. Orff a fost înmormântat în biserica barocă a prioratului benedictin Andechs, la sud-vest de Munchen. Piatra sa funerară poartă inscripția latină Summus Finis (Ultimate End), preluată de la sfârșitul ultimei sale lucrări, De temporum fine comoedia.
Conceptele sale (Schulwerk) au influențat educația muzicală pentru copii. Orff Schulwerk, sau pur și simplu abordarea Orff, este o abordare utilizată în educația muzicală, care combină muzica, mișcarea, drama și vorbirea în lecții similare lumii jocului copiilor.
https://youtu.be/EJC-_j3SnXk
*****
FERNANDO REY (1917 – 1994) …
”Filiera” (”The French Connection”) este un film american din 1971 regizat de William Friedkin. Filmul a fost adaptat de Ernest Tidyman după cartea cu același nume a lui Robin Moore. Pelicula spune povestea a doi detectivi new-yorkezi pe nume „Popeye” Doyle și Buddy Russo bazați pe adevărații detectivi la Narcotice, Eddie Egan și Sonny Grosso. Egan și Grosso înșiși apar în film în roluri mici.
Filmul a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film, Cel mai bun actor, Cel mai bun regizor, Cel mai bun montaj și Cel mai bun scenariu adaptat.
În 2005, filmul a fost selectat în Registrul Național de Film al Statelor Unite de către Biblioteca Congresului ca fiind „semnificativ din punct de vedere cultural, istoric și estetic”.
*****
La 29 martie 1795, Beethoven a debutat ca pianist la Viena. La doar 24 de ani, această prestație a marcat începutul unei relații muzicale de o viață cu locuitorii Vienei.
Beethoven a sosit la Viena în noiembrie 1792 pentru a studia cu Haydn. Călătoria sa la Viena a fost finanțată de electorul din Bonn, care i-a aranjat vizita pentru a-l ajuta pe Beethoven să-și dezvolte abilitățile de compozitor. La Viena, Beethoven a studiat cu Haydn până în 1794, când acesta a plecat într-o călătorie la Londra și în timpul absenței sale, pentru următorul an și jumătate, Beethoven a studiat compoziția cu Johann Georg Albrechtsberger. Albrechtsberger a fost un profesor mult mai eficient pentru Beethoven, ajutându-l să-și dezvolte măiestria într-o varietate de exerciții contrapunctice care îi vor fi de folos tot restul vieții.
În acest timp, Beethoven nu a fost doar învățăcel, ci a cântat frecvent în concerte private pentru aristocrația bogată vieneză.
Debutul public al lui Beethoven la 29 martie 1795 a marcat începutul unui set de trei zile de spectacole pe care Beethoven l-a susținut la Viena.
Istoricii nu sunt siguri ce piesă a interpretat tânărul Beethoven pe 29 martie la un concert de caritate, dar cel mai probabil a fost Concertul său pentru pian nr. 2 al în Si bemol major, Op. 19. Concertul, în trei mișcări, a folosit aceeași orchestrație pe care a folosit-o Mozart la ultimului său concert pentru pian, KV 595.
Prima mișcare începe cu o deschidere orchestrală triumfătoare pe acordul tonicii și menține un ritm jucăuș în timp ce folosește pasaje cromatice pentru a pune la încercare tehnica solistului. A doua mișcare este în mod caracteristic senină și pașnică, în timp ce Rondo-ul de închidere readuce jocul plin de prospețime auzit la mișcarea de deschidere.
Spectacolul trebuie să fi fost un succes, deoarece Beethoven a continuat să cânte și în următoarele două zile; a doua zi, la un alt concert de caritate, a interpretat propria sa improvizație, în timp ce în a treia zi, a susținut un concert Mozart cu ocazia reprezentației operei La clemenza di Tito pe care a organizat-o văduva lui Mozart, Constanze.
*****
NĂSCUT PE 29 MARTIE …
„A fi un scriitor prost este ușor. Dar a fi cel mai prost scriitor este aproape o glorie.” (Kosztolányi D.)
Autorul maghiar Dezső Kosztolányi (29 martie 1885 – 3 noiembrie 1936) s-a născut în Szabadka, Austro-Ungaria (azi Subotica, Serbia) în 1885. Orașul a servit drept model pentru orașul fictiv Sárszeg, în care și-a stabilit nuvela Ciocârlia precum și Zmeul de aur. A fost copilul lui Árpád Kosztolányi, profesor de fizică și chimie și director al unei școli, și al lui Eulália Brenner, de origine franceză.
Scriitor, jurnalist, traducător și totodată vorbitor de Esperanto, a scris în toate genurile literare, de la poezie la eseuri și piese de teatru. Construindu-și propriul stil, a folosit simbolismul francez, impresionismul, expresionismul și realismul psihologic. Este considerat părintele futurismului în literatura maghiară.
Revista literară Nyugat (în maghiară pentru „Occident”), care a jucat un rol neprețuit în revitalizarea literaturii maghiare, a fost fondată în 1908, iar Kosztolányi a fost un colaborator timpuriu, unul dintre ceea ce este adesea numit „prima generație Nyugat”, publicând în principal poezie.
Începând din anii 1920, a scris romane, povestiri și lucrări scurte în proză, inclusiv Nero, poetul sângeros, Zmeul de aur, Kornél Esti și Édes Anna, capodoperă a romanului psihanalitic maghiar. În 1924, a publicat un volum de versuri în stilul lucrărilor sale timpurii, intitulat Lamentările unui om trist.
Kosztolányi a mai produs traduceri literare în limba maghiară, cum ar fi Romeo și Julieta de Shakespeare, Povestea de iarnă, Alice în Țara Minunilor de Lewis Carroll, Podul din San Luis Rey de Thornton Wilder, memoriile lui Lord Alfred Douglas despre Oscar Wilde și „Dacă…” de Rudyard Kipling. A fost primul traducător autentic al poeziei lui Rilke și a lucrat o capodopera maghiară după Cimetiere Marin de Paul Valéry.
*****
NĂSCUT PE 29 MARTIE …
„Muzica reprezintă cunoștințele cele mai multi-dimensionale pe care le avem.” (Vangelis)
Muzicianul și compozitorul grec de muzică electronică, progresivă, ambientală, jazz și orchestrală Evángelos Odysséas Papathanassiou, cunoscut profesional sub numele de Vangelis, s-a născut la 29 martie 1943 în Agria, un oraș de coastă din Magnesia, Tesalia, Grecia și a crescut la Atena.
El este cel mai bine cunoscut pentru coloana sonoră câștigătoare a premiului Oscar pentru Chariots of Fire (1981), precum și pentru compunerea muzicii pentru filmele Blade Runner (1982), Missing (1982), Antarctica (1983), The Bounty (1984), 1492: Conquest of Paradise (1992) și Alexander (2004) și pentru utilizarea muzicii sale în seria de documentare PBS din 1980 Cosmos: A Personal Voyage de Carl Sagan.
*****
La 29 martie 1871, a avut loc, în prezența reginei Victoria, ceremonia oficială de deschidere a Royal Albert Hall. Sala de concerte se află la marginea de nord a cartierului South Kensington, Londra. Una dintre cele mai prețioase și mai distincte clădiri din Regatul Unit, este deținută și administrată de o organizație caritabilă înregistrată (care nu primește finanțare guvernamentală). Poate găzdui 5.272 de persoane.
De la deschiderea sălii de către Regina Victoria în 1871, pe scena sa au apărut artiști de top de pe glob din mai multe genuri de performanță. Este locul de desfășurare a concertelor Proms, care au loc acolo în fiecare vară din 1941. Găzduiește anual peste 390 de spectacole în auditoriul principal, inclusiv concerte clasice, rock și pop, balet, operă, proiecții de filme cu orchestră live acompaniament, sport, ceremonii de premiere, evenimente școlare și comunitare și spectacole de caritate și banchete. Alte 400 de evenimente sunt organizate în fiecare an în spațiile non-auditoriu.
*****
Sir Arthur Charles Clarke (16 decembrie 1917 – 19 martie 2008) a fost un scriitor de SF, inventator și futurolog britanic.
Opera sa de referință este romanul „Odiseea spațială 2001”, scrisă pe baza scenariului filmului cu același titlu împreună cu regizorul american Stanley Kubrick. Scenariul filmului se bazează pe o nuvelă publicată de autor în 1951, intitulată „Santinela”.
„De-a lungul vieţii mele, am găsit două lucruri de o valoare inestimabilă – învăţarea şi iubirea. Nimic altceva – nu faima, nu puterea, nu realizarea pentru ea însăşi – nu este posibil să aibă aceeaşi valoare de durată. Pentru că atunci când viaţa ta s-a terminat, dacă poţi spune: „Am învăţat” şi „Am iubit,” de asemenea vei putea spune, „Am fost fericit”.”
*****
Gândul zilei: ” Dragostea adevărată cere timp și cere împlinire, acea maturitate pe care numai așteptarea îndelungată și chinuitoare, reflexia nedisimulată a sentimentului erotic puternic ancorată în bolgiile sufletești, teama de orice neîmplinire, cât de neînsemnată, sentimentul timpului irecuperabil, și nu în ultimul rând profunzimea de adânc oceanic a sufletului, trecută de orice graniță a raționalității, o poate așeza la temelia acestei indestructibile construcții… Jumătatea vieții ne situează în miezul adevărat al lucrurilor neperisabile, lipsite de aparența și inutilitatea banalelor cochetării…”(A.Nin)
*****
Constanța Buzea (n. 29 martie 1941 – d. 31 august 2012) a fost recunoscută în literatura noastră ca autoare a unor creații lirice în care se simte vibrând în permanență o neliniște profundă, peste care sunt grefate stări dilematice și foarte multă suferință.
În fiecare an aștept
Să ningă, să te pot vedea
Dacă privești, dacă asculți
Dacă mai înțelegi ceva…
*****
Virgil Carianopol (n. 29 martie 1908 – d. 6 aprilie 1984) a fost un poet și memorialist român, cu influențe tradiționaliste și avangardiste.
Contraste
Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.
Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.
Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.
Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.
Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.
Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!…
*****
Poeta Elena Farago (n. Paximade), s-a născut într-o zi de 29 martie a anului 1878 (d. 4 ianuarie 1954).
Sufletul meu astăzi își dezgroapă morții
Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii…
Flori de-o zi, de-o clipă
Mi le-adun acuma,
Să le culc cenuşa înfrăţită-n huma
Unei mice şi albe şi tăcute gropi.
Şi nici brazi, nici sălcii, nici salcâmi,
Nici plopi
Nu vor plânge asupră-i…
Făr’ să le mai număr clipele sau anii,
Roşii, albe, albastre flori de lunci sau stranii
Flori crescute-n seră, ori în fund de-abis,
Mi le strâng din racle,
Mi le strâng din cripte,
Mi le scot din veghea crucilor înfipte,
S-amintească vieţii un păcat, un vis…
Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii,
Tu, iubire nouă, să nu intri aici,
În grădina morţii,
Să nu intri, nici
Să nu simt cum, peste ziduri şi zăbrele,
Mă pândesc cu pizmă gândurile-ţi negre
De povara unor vane îndoieli…
Sufletul meu astăzi morţilor se-mparte…
Tu, iubire nouă, ţine-te deoparte
Şi fereşte-ţi floarea vie de păcatul
De-a-ntreba ce doruri mi-a ştiut uscatul
Vraf de flori pe care azi le-am dezgropat.
Lasă-mă în tihnă
Să le-aştern un pat
Somnului din care
Nu pot să-ţi umbrească
Cu nimic
Norocul c-am păstrat-o, vie,
Printre ele, floarea ce ţi-am dat-o ţie.
Mândră-n ramu-i verde,
Las-o să-ţi zâmbească,
Făr’ să-ntrebi de poate cele ce-au murit
Au fost mai voioase
Când le-am dăruit,
Făr’ să-ntrebi nici câte,
Nici ce flori din viaţă
Mi-au murit în albul strai de dimineaţă,
Ori în purpuriul caldelor nămiezi.
Nu, iubire nouă, nu căta să vezi
Dincolo de floarea ce-ţi surâde-n faţă
Mândră şi unică-n ramurile-i verzi.
Dincolo de dânsa nu pătrunde-n ceaţa
Ce-mi ascunde morţii de nu vrei s-o pierzi…
Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii, –
Tu, iubire nouă, să nu intri-aici,
În grădina morţii… să nu intri, nici
Să nu-ntrebi de-n strâmta groapă ce le strânge
Vor muţi de-a pururi vechile-mi iubiri…
Şi de-ntors la tine sufletu-mi va plânge,
Mângâie-l, sau plânge-l,
Dar să nu te miri…
Exit mobile version