i se crăpase pieptul
de-atâta iubire
plutea cuvântul
abur subțire
rochia verde avea să-și pună
colierul cu te iubesc-uri
și rujul prună
cremos de îndemnuri
cu-arsură
cum să îi spună?
avea să tacă
va sorbi seara
din crăpăturile
buzelor lui
ce fin tratat
să ia tot sau nimicul
de unde, mai ieri
l-a lăsat.
tumblr.com
Citește și Atingere
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.