Site icon Bel-Esprit

Radu Stanca: Prin urmare nu mă mai iubești

Orfeu și Euridice, Adam și Eva, Pygmalion și Galateea, Paris și Elena, Tristan și Isolda… pe umele lor, întreaga umanitate, preocupată să simtă, să pipăie, să urle în căutarea certitudinii… La Arghezi, setea de concret se confunda cu setea de absolut, iar acolo unde odată au fost semne, acolo trebuia în chip necesar să persiste umbra lor.

Pentru că nu există un alt sentiment mai versatil în manifestările lui decât cel erotic, mai capabil să declanșeze extreme și contradicții și apoi să lupte pentru a le împăca, mai dedat schimbărilor mai mult sau mai puțin previzibile pe care mintea și sufletul nostru urcă și coboară ca pe un montaigne-russe, mai imposibil de alungat din viața noastră și de păstrat, în aceeași măsură… Instinctul erotic pare că joacă lumea pe degete și ei îi place, chiar dacă uneori își pierde echilibrul și chiar identitatea, căutând idealul în substanța ei volatilă, atât de dificil de prins într-o formulă anume. Toate calculele matematice și toate formulele chimice, toate mecanismele noastre biologice, anatomice, psihice se contopesc în această formă a formelor, matrice universală a tot ce există și se manifestă.

Întreaga noastră existență este o călătorie, uneori de (auto)cunoaștere, alteori de plăcere, către miezul iubirii, pe care fiecare dintre noi în vede în felul lui propriu, și doar ea poate face legătura între infern, purgatoriu și rai, destinația supremă, la care unii ajung, iar alții nici nu visează. Ea singură e în competiție cu viața și cu moartea și, în același timp, identică lor, prin intensitatea senzațiilor pe care le declanșează. Război și pace, blestem și binecuvântare, ea stabilește granițe și teritorii, face și desface noduri temporale, creează și distruge, pentru că se infiltrează în toate ascunzișurile ființei noastre și ne acaparează existența fără ca măcar să ne putem împotrivi.

Nu există niciun domeniu al artei care să îi fie străin și nu e vreun scriitor care să nu fi încercat măcar să o atingă, în încercarea de a o apropia și supune, ca o garanție a accesului la cele mai profunde straturi ale ființei umane. Radu Stanca, poetul născut la  5 martie 1920 în Sebeș, se stingea la 26 decembrie 1962 în Cluj,  la numai 42 de ani, în urma unei complicații pulmonare. Abia apucase să urce panta celebrității, și o făcea cu o naturalețe pe care puțini scriitori o aveau pe atunci, în plină perioadă de reevaluare a formelor literare și de căutare a unor resurse poetice inedite. Rămâne poezia lui erotică, prin urmare, asemeni unui zbor frânt, care păstrează în adâncurile lui efemere căldura unor aripi imense, cu care ar fi putut ajunge până la ceruri și dincolo de ele…

Sonet

Spuneai că niciodată n-o să piară
Acel minut – şi totuşi a pierit,
Aşa încât mi-am zis că o să moară
Şi dragostea – dar, vezi, ea n-a murit.

Şi chiar dac-ar mai trece înc-o seară
Şi multe alte-apoi, în şir sporit,
Iubirea, ea, nicicând n-o să dispară.
Va dăinui-ntre noi la nesfârşit.

De-aceea pune-ţi mâinile pe poale
Şi-aşteaptă-mă sub geamurile tale.
Eu voi veni cu tainice cununi

Şi amândoi, căutând desăvârşirea,
Vom învăţa-mpreună că iubirea-i
Cea mai puternică din slăbiciuni…

Prin urmare nu mă mai iubeşti

Prin urmare nu mă mai iubeşti,
nu mai vrei comori înflăcărate, 
vrei de-acum comori adevărate,
fapte, nu himere şi poveşti.

Zici acum că toate-au un sfârşit,
zici acum că toate-au fost doar daruri,
vrei pesemne dincolo de geamuri
să mă faci să cred că ai murit.

Ai dreptate, alte limbi vorbeam
şi-alte zări ţinteam cu-aceleaşi vorbe
sub tristeţi şi lacrimi monocorde
două frunţi străine-ncrucişam.

Şi cu toate-acestea am să-ţi port
o frumoasă aducere aminte,
printre zeci şi sute de cuvinte
număr azi cu tine încă-un mort.

Prin urmare nu mă mai iubeşti.

Citiți și La început a fost sărutul…

Exit mobile version