Răceala asasină de fructe de uzină – Radu Boureanu

”Prunele aveau în miezul lor
răcoarea venind din fiorii toamnei;
sub pielița brumată cu frig prevestitor
nu mai erau soarele nopții dulce, fructe de august:
aveau un început din răceala granatelor,
răceala asasină de fructe de uzină;
mai amintea pielița lor brumată
ca o cornee încețoșată
de-un nor malign de cataractă,
numai când le mușcai
îți răspândeau în gură vara
dulceața începutului de rai;
și merele-n octombrie culese de pe ram
ne aminteau de sâni abia mijiți
când îi îmbracă în răcoare seara;
fructele reci culese toamna, dimineața
după sărutul începutului de moarte.”

Fructe reci – Radu Boureanu

Radu Boureanu (n. 9 martie 1906, București – d. 5 septembrie 1997, București) a fost poet, dramaturg, eseist, scriitor și traducător. S-a remarcat și prin creație de pictură.

Scurte Repere

În 1931, a absolvit Academia de Muzică și Arte Dramatice din București, fiind student în clasa celebrei Lucia Sturdza-Bulandra.

Primele sale poezii au apărut în Ritmul vremii, în 1927. Alte publicații în care i-au apărut lucrări sunt Gândirea, Vremea, Adevărul literar și artistic și Bilete de Papagal.

Împreună cu Zaharia Stancu, a fondat revista Azi, în 1932.

Prima sa carte, colecția de poezie Zbor alb, din 1933, a atras atenția criticului Pompiliu Constantinescu.

Între 1929 și 1931, a apărut ca actor pe scena Teatrului Național București. A reluat actoria între 1945 și 1947, când a renunțat definitiv, din motive de sănătate.

Din 1936 până în 1940, a condus România, o revistă de turism și artă.

Pentru picturile și desenele sale, a primit Premiul Oficial de Salon în 1942 și 1946.

Radu Boureanu – Iarna la Sinaia

După ascensiunea la putere a Partidului Comunist Român, Radu Boureanu a fost consilier șef în materie de presă și redactor-șef al revistei Viața Românească (1967-1974), unde a creat suplimentul Caietul de poezie.

Scrierile sale, colectate sub titlul  Scrieri (vol. I-IV, 1972-1979), arată evoluția de la un tradiționalist (Zbor alb, 1933; Golful sângelui, 1936; Cai de Apocalips, 1942) la lirismul atribuit unui vocații civice și sociale (Sângele popoarelor, 1948; Cântare cetății lui Bucur, 1959).

Proza sa include romane (Enigmaticul Baikal, 1937; Ceașca, 1956; Frumosul Principe Cercel, 1978), nuvele cu tematică exotică (Üstuné sau Colina goală, 1965) și o biografie romantică a lui Nicolae Milescu (1936).

În 1952 primeste Premiul de Stat pentru piesa Lupii, iar în 1965 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie (pentru piesa Satul fără dragoste); în 1967 Premiul „George Coșbuc” al Academiei pentru volumul de poezii Cheile somnului, iar în 1985 Marele Premiu pentru poezie al Uniunii Scriitorilor.

A scris traduceri șlefuite ale lui Alexander Blok, Emile Verhaeren, Pablo Neruda, Robert Goffin, Michelangelo, Leo Tolstoi, Nguyễn Du și József Méliusz. De-a lungul carierei sale, a contribuit cu eseuri și articole de opinie.

Lucrările sale târzii: Frumusețile oarbe (1982), Oceanul întrebărilor (1985), Snop de fulgere (1985) și Dulce uragan (1989), îl califică, în aprecierea unor critici, o „enormă cronică a sensibilității umane”.

Scrisoarea lui Constantin Noica adresată poetului Radu Boureanu, decembrie 1977, în care îl felicită pentru volumul Holbein, în acelaşi an fiind tradus în engleză, apărând la Londra, la Abbey Library Series.

Totul e posibil în somn

foto tumblr.com