Rabindranath Tagore, profetul Indiei moderne

Rabindranath Tagore , numele europenizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta — d. 7 august 1941) a fost un scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913 cu următoarea motivație a Juriului Nobel: „în temeiul versurilor sale profund sensibile, proaspete și frumoase, prin care, cu un meșteșug desăvârșit, a izbutit să facă din gândirea sa poetică, rostită în propriile-i cuvinte englezești, o parte integrantă a literaturii occidentale“.

Tagore a crescut într-o famile de artiști și reformatori sociali și religioși, opuși sistemului castelor și favorabili unei ameliorări a condiției femeii indiene. Tagore și-a făcut studiile la Calcutta și în Anglia, unde a studiat dreptul. În 1906, după divizarea Bengalului, aderă la mișcarea naționalistă indiană. Tagore este cunoscut atât ca poet, cât și ca filosof, însă aceste două calități sunt greu de separat în cultura indiană, în mod implicit filosofia este permanent prezentă în poezia sa.

Tagore a scris poezii, poeme în proză, povestiri, romane, drame, eseuri filosofico-pedagogice și traduceri. Opera sa literară: cea mai faimoasă este culegerea de poezii Grădinarul sau Ofranda lirică (1913). Alte opere mai cunoscute sunt: romanul Căminul și lumea (1910), drama Oficiul poștal (1912). Scrierile sunt pătrunse de o adâncă religiozitate și reflectă admirația pentru natură și pentru patria sa, India. Începând cu anul 1929 a început să se ocupe cu pictura, a fost și compozitor al mai multor cântece cu caracter popular. Imnurile naționale ale Indiei și Bangladeshului sunt compuse pe cuvintele unor poeme ale lui Rabindranath Tagore. A fost primul scriitor din Asia care a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1913).

Gora este un roman structurat în două povești paralele de dragoste a două perechi de îndrăgostiți: Gora și Sucharita, Binoy și Lolita. Dezvoltarea lor emoțională este arătată pe fondul problemelor sociale și politice predominante în India spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

Spre deosebire de celelalte romane ale sale, în Gora, personajul central nu este unul feminin. Gora, băiatul nou născut al unui cuplu de irlandezi din Calcutta, morți în timpul răscoalei sipahilor 1857, a fost adoptat în secret de o familie de brahmani liberali, fără ca aceștia să dezvăluie cuiva adevărata sa origine. Faptele se petrec în jurul anului 1880, într-un timp al ocupației britanice a Indiei.

Tema romanului în jurul căreia se construiește drama eroului principal este nașterea, cu motivul literar al orfanului care domină profilul personajului. Numele pe care i l-au dat, Gora, înseamnă „alb” în bengali și este totuși o marcă identitară evidentă. Crescut și educat ca un indian din societatea bună, Gora s-a identificat – în ciuda înfățișării sale europene – cu India, ajungând ca după terminarea studiilor universitare să adopte cea mai strictă ortodoxie hindusă și să militeze deschis împotriva dominației britanice.

Adevărul despre originea sa îl află abia în finalul romanului.( Vezi în Epilog) În hinduismul ortodox, nașterea determină atât casta, cât și religia, mărci comunitare ce nu pot fi schimbate individual. Cineva se naște hindus sau brahman; el nu poate să devină decât un „bun hindus” sau un „bun brahman”.

Dezbaterile intectuale ce domină romanul sunt, de fapt, o formă dialogică a problematicii din eseurile și conferințele pe care Tagore le va publica și susține în anii următori. Gora, roman psihologic, cu tematică social-politică încarnează valorile umaniste profesate de autor. Dezbaterea interioară a lui Gora, dezvoltă un conflict lăuntric între dogmatismul pur intelectual și liberalismul întemeiat pe sentimente.El se amplifică pe măsura cristalizării iubirii pentru Sucharita, epifanie neașteptată a femininului sakti în universul dominat de valorile virilității. Dar Gora reușește să nu trădeze nimic din zbuciumul pe care acest conflict i-l provoacă.

Dacă în alte romane, Tagore contrapune dragostei, iubirea pentru Dumnezeu, în Gora, ea este contrapusă iubirii de patrie. Marile conflicte din roman au două planuri: societatea indiană și aparatul colonial britanic și, în interiorul societății indiene, între hinduismul ortodox și mișcarea Brahma Samaj. Trebuie subliniat că, deși Tagore dă liberalismului câștig de cauză, el construiește o pledoarie la fel de puternică în favoarea hinduismului tradițional.

Referințe critice:

Romain Rolland: Când te apropii de Tagore pentru prima oară, te simți fără să vrei ca într-un templu și vorbești în șoaptă. Apoi, dacă ți-e dat să observi mai îndeaproape acest profil fin și mândru, deslușești sub liniștea și armonia liniilor sale tristețile stăpânite, vederea clară, înteligența virilă care înfruntă cu tenacitate luptele vieții, fără a îngădui spiritului să se tulbure. Și-ți aduci aminte… de profețiile lui solemne, adresate noroadelor pământului, pentru a le atrage atenția asupra primejdiilor cu care zeul Shiva amenință civilizațiile triumfătoare gata să se năruie.

Andre Gide: Chiar dacă aș fi mai calificat să o fac, nu aș încerca să expun, fie și sumar, filosofia lui Tagore – cu atât mai puțin, cu cât însuși Tagore afirmă că nu aduce nicio schimbare, niciun element nou filosofiei din Upanișade… Iată de ce, nu admir aici această filosofie, ci emoția, care o însuflețește și arta aleasă cu care Tagore o exprimă.

Liviu Bordaș: S-a spus adesea că, prin acest roman, Tagore a inițiat dezbaterea despre identitatea culturală a Indiei și despre locul religiei și al castei în cadrul ei. Dar problemele legate de religie și castă implică altele privitoare la gen și clasă. Romanul ridică multe alte chestiuni la fel de importante, precum statutul femeii, autoguvernarea, reconstrucția rurală, educația națională etc.

Cele 2 volume ale romanului conțin 77 de capitole, notate cu cifre romane și un foarte scurt Epilog, care pune în relief două lucruri sensibile, poate cele mai importante pe această lume, când este vorba de o mamă și fiul ei. Primul este chipul mamei, plin de căldură și iubire pentru fiul crescut de ea, cu răbdare și blândețe; din cele câteva cuvinte rostite de băiatul care tocmai aflase că nu Anandamoyi este mama lui naturală, răzbate unul din cele mai frumoase chipuri ale unei mame. O căutase peste tot, pentru a ajunge la acest moment revelatoriu, că aceea care l-a crescut îi este mamă, iar neînchipuita ei putere constă în faptul că nu impune o religie și, mai mult, ea este simbolul atotcuprinzător al țării care l-a adoptat, India. Al doilea aspect este sentimentul filial atât de puternic, încât nu se poate desprinde din îmbrățișarea mamei, nici pentru un pahar cu apă, fiul și mama lui părând a fi un singur suflet, în acele momente, ale marelui adevăr.

Reproducem aici acest Epilog :

Seara, când Gora se întoarse acasă, o găsi pe Anandamoyi șezând liniștită pe veranda din fața camerei ei. Gora se apropie, se așeză jos și-și rezemă capul de picioarele ei. Anandamoyi îl ridică și-l sărută.
– Mamă, să știi că ești mama mea! exclamă Gora. Mama pe care am căutat-o pretutindeni a fost tot timpul acasă, în odaia mea. Dumneata nu ai castă, nu faci deosebire între oameni și nu urăști pe nimeni… dumneata ești imaginea fericirii noastre! Dumneata ești India!

După o clipă de tăcere, Gora continuă: Mamă! Vrei s-o chemi pe Lachmiya să-mi aducă un pahar cu apă?
Atunci, cu glasul blând înecat încă în lacrimi, Anandamoyi spuse în șoaptă:
– Gora, lasă-mă să trimit după Binoy! 

Sursa: Rabindranath Tagore, GORA, volumul I și II, 348 pagini și 318 pagini, traducere de Henriette Yvonne Stahl. Cu o prefață de Liviu Bordaș, Editura Litera, București, 2012

Citiți și Rabindranath Tagore și Albert Einstein, despre adevăr…