Adriana Zapa Strit
Vorbeau toți de Tănase. Se strângeau în curtea lui Vișinău, cârciumarul, și se tocmeau cu zările, dorindu-le când scuturate de nori, când tremurânde sub tunete de ploaie, apoi luau la rând câte un destin.
Nu-l văzusem, vreodată, trist pe Tănase. Zâmbea și-n durere, cum zâmbea și-n clipe frumoase de parcă ar fi fost străin de lumea asta. Într-o duminică, mi-a auzit vocea pe uliță si m-a strigat peste uluci, știind cât imi plac bujorii:
– Garofiță (c-așa îmi spunea bunica), nu treci să-ți dau bujori?
Dădeam din cap de prielnica încântare și-mi adunam aștrii sub pleoape pentru mulțumire.
– Acuma vin, nea Tanase! și-mi învredniceam pasul până în bucătăria de vară din care luam punga cu bomboane înfășurate în hârtie foșnitoare, strălucitoare. Nu-i trebuia decât bucuria mea, știam însă, învățasem, nu știu de unde, nu știu cum, că niciun gest nu trebuie să ajungă în dreptul meu fără răsplată.
Iubea bomboanele cu ciocolată. În ziua aceea, mi-a rupt un sfert din florile grădiniței și mi le-a dăruit cu brațe tremurânde. Îi urmăream privirea cu care îngăduia să piară câte un lujer, socotindu-l gir de alin sufletesc, și-n locul degetelor uscate de soare și timp, mi se părea că-s frânturi de aripi îngerești. Poate erau…
Nu știu ce strângeam mai tare la piept, petale de bujori sau parți din sufletul lui, dar știu că aveau același parfum. Îmi jucau în ochi lacrimi de misterios simțământ, că-n orice dar pamântesc io-l văd pe Dumnezeu. În orice dar primit.
– Mai stai sub foișor, să-ți torn și un pahar din siropul de păpădie! îmi spunea. Și stam. Stam, ascultându-i tristețea.
– Sunt cam trist. A plecat la îngeri camaradul meu din armată. Auzi tu la el, m-a chemat cu o zi înainte să plece. Tănase, mi-a spus, să nu uiți ce-ți povestesc io, acu’ , și să dai mai departe, la rândul tău. Fii atent!
Pe niște cartoane din centrul Târgoviștei trăia un amărât de zeci de ani. Fie iarna, fie vara. Intr-o zi s-a apropiat de el un creștin și, văzându-i sărăcia, i-a promis că-l îmbracă, îi aduce pantofi și-o pătură, în două ore, cât să ajungă acasă. Dar, acasă, s-a luat cu treburi, cu nimicuri, cu turuiala nevestii… și-a adus aminte în noapte de promisiune. Las’ că-l găsești dimineață! i-a zis nevasta. Noaptea, în vis, i-a apărut din cer, prin nori strălucitori, dar trist, cerșetorul.
” Te-am așteptat, i-a spus. Ani de zile nu am murit de frig și nici de foame, pentru că Dumnezeu mi-a dat ce îmi trebuia, însă promisiunea ta m-a omorât. Te-am așteptat ore întregi, știind că ai promis. Ore întregi te-am căutat în depărtare. Când a venit bezna nopții, tot te-am așteptat. Am murit spre dimineață de sictir, că vorba omului nu are valoare. N-am murit atâția ani, dar promisiunea ta m-a omorât. Când știi că nu îți poți ține cuvântul, să nu-l rostești! ” și-a dispărut.
Creștinul s-a trezit în friguri, cutremurat de vis, a luat ce-i promisese și a fugit să-l caute. L-a găsit cu ochii deschiși, înghețat de frig, privind cărarea. Nu-l omorâse frigul atâtor ani, dar l-a omorât așteptarea promisiunii. Bă, Tănase, să nu promiți, nicicând, ce nu poți făuri! I-am respectat dorința și am dat mai departe rugămintea lui. De ani de zile duc mai departe rugamintea lui.
– Garofița, oricâte lovituri ai primi în viața asta, ai grijă la cuvinte! Să nu răspunzi cu rău, oricât rău s-ar îndrepta spre tine! De-ar fi să umbli cu sufletul sfâsiat, deșirându-se în urma ta, când ridici ochii, ridică-i cu blândețe, iar zâmbetul să fie vindecare pentru fiecare. Nu alege răul, când poți să fii bun! Dumnezeu a creat omul dupa chipul și asemanarea Lui, dar nu voiește în schimb decât dragostea omului liber, cel care alege lumina în locul intunericului. Și, gândeste, El e Dumnezeu!
Am dat din cap, fără să scot vreun cuvant.
N-am știut decât a treia zi că Tanase era cerșetorul. A plecat privind spre poarta.
Bujorii au pierit mult mai tarziu. Se scuturau în tandem cu pieptul meu ce tremura cum tremura luna prin valuri, plângând, socotit, tulburi aduceri aminte, știind că n-am cui să-i mai dau bomboane mari, cu ciocolata. Eu…nu, dar el încă-mi ofera, căci pot mângâia galeși bujori prin poarta gradiniței lăsată larg deschisă.
