El inventase jocul, era nebun, era frumos
iar eu respiram prin poli
din cauza vitezei și-a mersului când
cu capul în sus
când cu capul
în jos
până la un punct
din punctul acesta – a spus
am putea continua
dac-am aduce
uneltele necesare:
două păsări polare
să plămădim un cerc și-n roata lui să
căutăm centrul
sensul rotirii să-l cuibărim
până coca se face
un punct de sare
din punctul acela
am putea continua
o dragoste mult
mult mai mare.
foto tumblr.com
Citește și tabloul acesta-mi vorbește
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.