Ovidiu (Publius Ovidius Naso) – 43 î.Hr – 18 d.Hr, a fost unul dintre cei mai importanți poeți ai Antichității latine, fiind unanim recunoscut drept unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu. S-a născut într-o familie care aparținea păturii bogate a cavaleriei și a primit o educație înaltă, demnă de casta căreia aparținea. A fost poetul de curte a Romei din perioada imperiului lui Augustus, dând omenirii una dintre cele mai bogate colecții de creații lirice pe teme erotice, fapt care a și constituit punctul nevralgic al biografiei sale.
După o viață eclatantă, lipsită de griji, devenit cel mai mare poet al Romei după moartea lui Horațiu, Ovidius scrie poeme erotice fără a lua în considerare posibile reacții pe care societatea le-ar putea avea. În toamna anului 8 d.Hr., în mod neașteptat, fără o hotărâre prealabilă a Senatului, împăratul Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu la Tomis, port la țărmul Mării Negre. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai ușoară („relegatio”) și nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio (în sensul de „proscris în afara legii”). Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală. Se știe însă că libertatea cu care a exprimat „dulcile chinuri ale iubirii”, dar și plăcerea dragostei trupești, l-au făcut vulnerabil: Amores, Ars amandi, Remedia amoris , majoritatea poeme cu caracter erotico-didactic adresate bărbaților și femeilor, cuprindeau „învățăminte” privind arta seducției și a dragostei.
Povestea poetului OVIDIU
„Ca să te iubească, pentru a fi demn de iubire, nu este îndeajuns să ai o înfățișare neînchipuit de frumoasă și o siluetă zveltă. Trebuie să îmbini frumusețea fizică cu darul minții. Frumusețea e un privilegiu șubred: Cu cât te străduiești mai tare, cu atât mai mult ea se ofilește, timpul însuși o obligă să se veștejească. Violetele și liliacul nu sunt veșnice; pe tulpina trandafirului, când petalele se scutură, rămân doar țepii. Și ție, frumosule, în curând o să-ți apară firele albe de păr, le vine vremea și zbârciturilor care brăzdează fața. Străduiește-te să-ți educi temeinic mintea și să faci din ea un ajutor al frumuseții: numai mintea ne rămâne alături până la mormânt!”
Dintre aceste texte, care au ultragiat principiile morale stricte ale împăratului, transcriem câteva care ni s-au părut mai însemnate și, de ce nu, mai semnificative inclusiv în contexul educației sentimentale a tinerilor de astăzi, considerată cel puțin deficitară, dacă nu cumva absentă cu desăvârșire.
„Amorul plăcut se ademeneşte cu cuvinte dulci! Râzi când râde ea, plângi când plânge ea. Încălzeşte-i la sân mâinile îngheţate! Nu-i reproşa iubitei defectele! Află un nume măgulitor pentru fiecare defect. Nu întreba de ani, nici sub ce consul s-a născut.”
„Şarpele îşi schimbă pielea, cerbul înnoieşte coarnele, tinereţea femeii nu mai vine înapoi! Femeia să fie elegantă, să uzeze de toate mijloacele ei pentru a atrage un bărbat. Femeia cu capul prelung să-şi facă pieptănătura la mijloc, cea cu capul rotund să-şi strângă pieptănătura într-un nod în creştet, lăsându-şi urechile descoperite. Ia seama la culori, negrul stă bine blondelor, albul oacheşelor, să nu-ţi miroase subsuorile sau picioarele, foloseşte dresurile cu măsură. Ascunde-ţi viţiile, piciorul urât, gâtul pătat, pieptul diform, nu deschide gura mare, râzi cu măsură, cântă şi dansează gratios.”
„De vrei ca femeia să continue să te iubească, străduiește-te s-o convingi că ești în extaz din pricina frumuseții ei. Dacă e îmbrăcată într-o rochie roșie, laudă-i rochia roșie, dacă e îmbrăcată într-o rochie din pânză fină, spune-i că-i vine bine. Dacă poartă bijuterii de aur, spune-i că pentru tine este mai scumpă ca aurul; dacă îi trece prin cap să poarte o haină de iarnă, laud-o pentru asta; Se apropie ea doar cu o cămașă pe ea, strigă-i „Mă tulburi!”, și cu glas de implorare, roag-o să nu răcească. Dacă părul îi este iscusit pieptănat în două cozi, entuziasmează-te că e pieptănat în două cozi; dacă părul este buclat, laudă-i buclele. Entuziasmează-te de mâinile ei când dansează și de voce când cântă; dacă se oprește, arată-te întristat că a terminat prea repede de cântat.”
„Femeile au caractere diferite și asupra a mii de inimi diferite trebuie acționat în mii de feluri diferite… Câți oameni sunt pe lume, atâtea și caractere… Unii prind pește cu harponul, alții cu undița, alții cu plasa. La fel și tu, nu trebuie să aplici una și aceeași metodă pentru cucerirea tuturor femeilor, indiferent de vârstă. Dacă ignorantei i te vei înfățișa ca educat sau ca prost crescut celei fandosite, ea, săraca, va înceta să mai aibă încredere în sine. Din acest motiv, femeia, temându-se să se ofere celui cinstit, cade uneori în brațele unui ticălos.”
„Ca să te iubească, pentru a fi demn de iubire, nu este îndeajuns să ai o înfățișare neînchipuit de frumoasă și o siluetă zveltă. Trebuie să îmbini frumusețea fizică cu darul minții. Frumusețea e un privilegiu șubred: cu cât te străduiești mai tare, cu atât mai mult ea se ofilește, timpul însuși o obligă să se ofilească. Și ție, frumosule, în curând o să-ți apară firele albe de păr, le vine vremea și zbârciturilor care brăzdează fața. Străduiește-te să-ți educi temeinic mintea și să faci din ea un ajutor al frumuseții: numai mintea ne rămâne alături până la mormânt!”
Citiți și Rudyard Kipling: Curajul nu este absența fricii, un articol de Florica Patan.
