Un sentiment profund omenesc, iertarea, ar putea avea mai multe nuanțe ? Se pare că da. Ne-o dovedește cu prisosință, prolificul autor Éric-Emmanuel Schmitt. În mare formă, scriitorul franco-belgian ne prezintă patru noi nuvele care explorează, fiecare în maniera sa, într-un ton eterat, dar accesibil, succesiunile unor sentimente și profunzimile sufletului omenesc. Se ivesc întrebări precum: „Poate fi definit un om printr-o singurã faptã? ”, „Este iertarea mereu posibilă?”. Acestor interogații le oferă câte un deznodământ implacabil virtuozul autor. Așadar, regăsim, în volumul Răzbunarea iertării (Editura Humanitas, București, 2019), patru povești dense despre patru destine ieșite din comun. Autorul a creat aceste istorioare pentru a explora intensitatea unor sentimente, aproape niciodată mărturisite, dar, care determină gesturi extreme și ne propune o analiză psihologică fină. Două gemene identice în exterior sunt total diferite în interior, un bancher cinic e chinuit de remușcări, iar mama unei fete ucise e bântuită de ideea iertării pe care trebuie să o acorde. Unde mai poți găsi fărâma de omenesc, dacă în viața cuiva intervin perversiunea, indiferența sau crima? Toate personajele sunt frământate de confruntarea dintre răzbunare și iertare, iar Éric-Emmanuel Schmitt le transcrie stările cu o desăvârșită artă. Maestru al nuvelei (gen literar care i-a adus un Premiu Goncourt în 2010), Schmitt le oferă cititorilor săi, odată cu acest nou volum, patru texte surprinzătoare, veritabile scenarii palpitante, și tot atâtea ipostaze ale surprinzătoarei relații dintre vinovăție și iertare, variațiuni infinite ale irizațiilor unui rar diamant multifațetat.
Răzbunarea iertării de Eric-Emmanuel Schmitt © Humanitas Fiction, 2019
Prima nuvelă, « Surorile Barbarin » (70 de pagini), e centrată în jurul vieții celor două adorabile gemene – Lily și Moïsette – timp de 80 de ani. Sunt gemene adevărate, identice, greu de deosebit chiar și la vârsta a treia. Născute într-un sat idilic, Saint-Sorlin-on-Bugey, cele două fetițe erau nedespărțite, la început, dar, pe parcursul vieții, vor ajunge rivale, ba chiar dușmance de moarte. Moïsette e geloasă pe sora „mai în vârstă” (cu 30 de minute). Cea mare e sinceră, se bucură de inteligența care-i permite să facă studii și să întâlnească un bărbat fermecător, câtă vreme sora mai mică provoacă doar neplăceri. Cu toate acestea, Lily e mereu iertătoare și gata oricând să treacă cu vederea toate neplăcerile iscate de sora ei. Cele două gemene vor traversa un misterios proces. Totuși, până unde va merge Moïsette ? Cadeta continuă să fie cinică, răutăcioasă și imposibilă, totuși, Lily îi iartă totul și nu spune nimic. Povestirea despre surorile Barbarin ne reamintește de profunzimile spiritului omenesc și de personajele (Pierre și Jean) lui Maupassant. Parcurgând – în viteză – paginile, așternute cu măiestrie de Éric-Emmanuel Schmitt, înțelegem cât de nisipos este terenul iertării.
A doua nuvelă, « Domnișoara Butterfly » (86 pagini), ne prezintă viața unui om înstărit, William Golden, directorul unei renumite bănci. Încă de la primele rânduri – ale nuvelei cu rezonanță în opera lui Puccini -, aflăm că banca se afla într-o situație dificilă din pricina fiului lui William. Apoi, autorul oferă amănunte despre adolescența bancherului, când – la șaptesprezece ani – pleacă în Alpi împreună cu amicii săi. În această acoladă temporală, găsim cheia pentru evenimentele ulterioare din viața acestui răsfățat al sorții. Wiliam răspunsese provăcării lansate de amicii săi: de-a se culca cu tânăra Mandine, o simpatică, dar simplă fată din vecini. Deși fusese considerată un spirit lipsit de complicații, Mandine îi oferă o frumoasă lecție despre dragostea necondiționată. Astfel, versatul, dar cinicul bancher învață, de la o mamă dispusă să renunțe la tot pentru fiul ei, lecția sacrificiului și a iertării.
A treia nuvelă, « Răzbunarea iertării » (62 pagini), e cea mai surpinzătoare dintre toate, despre un criminal în serie, condamnat la închisoare pe viață. Acesta este chemat săptămânal la vorbitor, dar nu de mama lui, ci de cea a cărei fiică o ucisese cu bestialitate. Interogațiile se ivesc de-ndată: „Ce urmărește îndurerata Elise? L-a iertat pe monstru sau vrea doar să-i alunge liniștea?”. Elise Maurinier o pierduse pe unica sa fiică, Laure, violată și ucisă de Sam Louis. Vreme de doi ani, l-a tot vizitat, apoi, când criminalul a fost transferat în Alsacia, Elise și-a schimbat domiciliul și s-a instalat undeva, în estul Franței, în preajma închisorii Ensisheim. Deși la început nici ea nu știa bine ce voia, iar surorile ei o considerau de-a dreptul nebună, de fapt, Elise ajunge să creadă ar putea să îl reintegreze pe acest serial killer/criminal în serie. Abia fialul devoalează întregul mister care plutește deasupra relației incerte dintre cele două personaje. În această nuvelă, se dovedește măiestria lui Schmitt în a sonda și-a releva profunzimile sufletului omenesc greu încercat.
Cea de-a patra nuvelă, al cărei titlu are rezonanțe din «Micul Prinț» al lui Saint-Exupéry, «Desenează-mi un avion » (39 pagini), aduce în prim-plan inocența. Micuța Daphné, o fetiță în vârstă de opt ani, este cea care îi solicită lui Werner von Breslau – un nonagenar retras, fost pilot (în Luftwaffe) reconvertit în grădinar pasionat – să îi deseneze un avion. Imprevizibilele vizite ale fetiței din vecini vor îmbogăți zilele tihnite ale bătrânului taciturn care nu își putea ierta că, în cel de-al Doilea Război Mondial, făcuse victime. Micuța îi redeschide calea spre iertare.
Așadar, interogațiile se înmulțesc: „Omul e, în mod natural, bun sau rău ?”. Din toate aceste povestiri, reunite în acest volum, iertarea devine principalul vector, dar, de fiecare dată, în altă manieră. Din experiența intimă, fiecare știe că, atât răzbunarea, cât și iertarea reprezintă două orizonturi ale vieții noastre, când suntem răniți/loviți. Între iertarea altuia și iertarea de sine, există o infinitate de nuanțe. Natura umană e complexă și complicată; mereu, se face simțită nevoia acceptării. Trebuie, mai întâi, să înțelegi, apoi să ierți. Eficiența acestui volum se regăsește în această paletă de nuanțe. Desigur, finalul fiecărei nuvele poate părea previzibil, însă Éric-Emmanuel Schmitt este un povestitor inteligent și jucăuș, cu un stilou plin de viață și elegant, care reușește să „fenteze” puțin cititorul, deoarece, la sfârșitul fiecărei povestiri, va reuși să pună la încolțit semințele de reflecție în mintea fiecăruia. Ca de obicei, scriitura lui Éric-Emmanuel Schmitt e captivantă, cu un vocabular pedant, dar care cochetează cu suspansul la fiecare frază. Poate de aceea, întregul volum, « Răzbunarea iertării », se poate citi cu repeziciune, dar cu plăcere, cititorul fiind învăluit de ambiguitatea iertării și de frumusețea iubirii.
În egală măsură plăcută, dar și utilă, cartea rămâne un motiv în plus, pentru cititor, de a-și (re)analiza propria viață. În numele umanității, care ne unește și face încă posibilă izbăvirea, departe de a fi un simplu moralizator, Éric-Emmanuel Schmitt rămâne un filosof „în teren” și un partizant al iertării.
Răzbunarea iertării
Eric-Emmanuel Schmitt
(nuvele)
Traducere din franceză și note de Laurențiu Malomfălean
Colecția Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
© Humanitas Fiction, 2019
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.