nu mai e nimic e totul de făcut vântul
mătură cuvintele noastre căzute la întâmplare
voiam să îți semăn să dau nepăsarea mai tare
rotind de butoane stricate urc pe umerii nopții
lumina s-o tai felii două cele mai hărtănite
în gura ta să le-ndes cu măselele minții
din urmă cei dintâi vom fi la chemarea morții
cu morții viii cu
viii nu mai e nimic
e totul de făcut
foto sursa
Citește și o vom mânca din ochi
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.