Nu crede ce-ți spun limbile lui ascuțite
una e scurtă și-afurisită, cealaltă
goluri de aer învârte-n trompete
țipete mute de lupte
cu tine însuți
mai bine ai crede în iarba plăpândă, în mine sau
maiestuos în albine, ți-ar fi totuna
când eu adorm cu lumina
aprinsă și-n vis argint viu
căzând
îți apuc mâna.
foto tumblr.com
Citește și Până la un punct
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.