Site icon Bel-Esprit

Nu cred în femeia care le știe și le poate mereu pe toate!

Nu cred în femeia care bea cot la cot cu bărbații, nici în cea trăsnind a obrăznicie, a putere și a siguranță. Nu-mi place graba unor feminine de a le fi mereu validate opinia și dreptatea.
Nu cred în femeia care își risipește viața în cauze care țin de demonstrații de perfecțiune, putere și faimă. Puterea ostentativ clamată nu e semn de pedigree.
Nu cred în femeia care nu plânge, nu disperă, nu se tulbură și nu se dezechilibrează, măcar din când în când, cât să amintească de tristul fapt că viața e un fleac fragil și că nimic nu e mai important decât să-ți faci ție și celor dragi zile fericite, să lași semne de trecere frumoasă prin lume.


Nu cred în femeia care nu se macină, nu se cutremură și nu greșește, care nu trebuie niciodată ajutată la bagaje, femeia aia care se scutură a indignare când i se trage scaunul sau i se pupă mâna, femeia care nu obosește, nu are trac în public, nu plânge la filme romantice, nu iubește cu disperare parfumurile, nu are uneori capul în nori, nu arde măcar o dată în viață omleta, nu alege greșit în amor, măcar la început, nu știe compatibilitățile zodiilor, nu adoră florile, nu iubește mătasea, pisicile, dulciurile și zorzoanele.
Sunt și alte mici semne de care țin mereu cont, tocmai pentru că dovezile de slăbiciune ale femeii au uneori o frumusețe aproape sălbatică.
Rezumând, nu cred în femeia care le știe și le poate mereu pe toate.

Așa stând lucrurile, deși sunt în contra-curent, mă consider feministă. Căci a apăra, valida și valoriza ”slăbiciunile” femeilor, nu a le ascunde sau nega, e (abia atunci!) semn de apartenență și dragoste.

Citiți și despre Ingrid Bergman

Exit mobile version