„Am două limbi: una în care știu să cânt, alta în care știu să plâng.” Nina Cassian

…….

Era tot timpul vară, o vară ușoară.
Aveam o rochie scurtă de culoarea nisipului când soarele
nu mai are putere
și-n toamnă ar fi urmat să merg la școală
și spectacolul mării îmi spărgea toracele
ca să mă facă mai încăpătoare, de aceea
îmi bătea inima și mă doare și acum coșul pieptului
la amintirea loviturilor mării
când încerca să intre în mine,
mai ales seara, când florile păleau. (…)
Aceasta este o amintire grozavă,
absolut de neuitat,
senzația de trup ușor, neatârnat
invulnerabil, desăvârșit, capul meu,
nefiind decât urmarea firească a trupului meu,
supraveghindu-i doar viteza și orientarea,
dar nu mă loveam niciodată,
nu țin minte să fi căzut vreodată în vara aceea,
eram ușoară, de o sănătate impecabilă
și inspirată, iar dacă nu zburam
era pentru că-mi plăcea mai mult să alerg pe pământ
și nicidecum din alte motive…
Iar după aceea…
Ce spuneam? Ah, da, aveam picioare lungi și goale,
brațe goale și subțiri
și în pavilionul părăsit era o răcoare ciudată
de parcă o mare invizibilă ar fi adiat înlăuntrul lui…
Iar după aceea…
…unde rămăsesem? Ah, da, florile pline de seară
ca de un fum sacru
și goana mea singuratică
printre mistere binevoitoare și blajine…
Iar după aceea?
(Nina Cassian – din ”Dialogul vântului cu marea”)

Cea mai frumoasă declarație de dragoste a poetei Nina Cassian:  „Poezia nu m-a salvat. Dar m-a ajutat să supraviețuiesc.”

Citiți mai multe despre Nina Cassian – de la A la Z