nedumerire
nu sunt
pe fundul prăpastiei, eu sunt prăpastia.
și nu sunt pe vârful muntelui, sunt piscul… vibră grămăjoara
de întuneric și lumină.
nedumerire. splendoare.
îmi închipui că ești acul nebun de patefon
ce sapă finalul, dar refuză
sfârșitul.
oare-l va ridica vreo mână,
o va lua de la capăt?
foto sursa
somnul nu se mai dă nopții, femeia
veghează copaci în picioare sub oasele ei
pe treizeci și trei de rânduri
stau în mâini ceasuri despuiate de timp
desprind ele de pe sâmbure pulpa și, descântată
apa curge din buzunare
se știe, femeia care veghează nu mai tresare … Citește și veghe
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.