Site icon Bel-Esprit

Ion Țoanță – „Moon Eclipse”

Moon Eclipse

Nu privi înapoi,

pasărea cărăbuș metamorfozată

în statuie de sare

te îmbie cu lacrima ei dintr-un

potop de amintiri,

mergi spre apus

odată cu soarele care învăluie

cu aripile sale

luna cea măreață cu ambele părți

întunecate,

veni-vor apoi niște zori de lumină

și candoare,

pasărea cărăbuș prinde curaj

de la surata Phoenix și

renaște femeia adulterină

la ora șapte a.m.,

nu privi înapoi

sodomizarea ochiului albastru

dăunează grav zilei.

Day after day

Port în mine

povara unui sentiment amar,

solitudinea unui gând preluat

dintr-o povestire andaluză,

la fereastră s-a așezat un porumbel,

e flămând și bulversat de tristețea

anotimpului cenușiu,

îmi rup din merindea austeră

și-l hrănesc efemer,

poemul ființei mă trage de haină,

nu mă lăsa neterminat!

sufocându-se-n lacrimi de metaforă,

poștașul trece și-mi aruncă scrisori

pe care nu le deschid vreodată,

femeia din vis pășește ca o felină

pe stradă,

punctuală ca un ofițer al Wehrmachtului,

nici azi nu s-a oprit la mine,

after all, tomorrow is another day,

așa se duce fărâma de viață,

ca o țigară moromețiană!

Citiți și alte poeme de Ion Țoanță – click aici.

Exit mobile version