Recunosc tăcerea aceasta. Miroase a tulburare, undeva între rugăciune și parfum de femeie…
Miroase a lună sărutată de pe muntele vestit, a repetiție în valsul sorocit…
Miroase a dor de împăcare cu sine. Veghează. Uită-te la ea bine! Miroase a tine!
Miroase a tine
Recunosc tăcerea aceasta.
Miroase a tulburare, undeva între rugăciune și parfum de femeie.
Are o ușă lemnoasă și-o cheie.
S-a lipit de fundul pământului să nu i se audă pasul.
Și… lucru curios! Îi aud glasul!
Miroase a lună sărutată de pe muntele vestit, a repetiție în valsul sorocit.
O văd prin geamul vremii cum își mută în copaci privirea.
E în natura ei s-adulmece zidirea.
Are un tulnic ce-și ridică între dealuri gâtul alungit.
Dintre talazuri și pontoane, cu privirea fixă, s-a ivit.
E grijă pentru timpul nevoit să treacă prin tunel, pusă la urechea verii cercel.
Miroase a dor de împăcare cu sine. Veghează.
Uită-te la ea bine! Miroase a tine!
(23 iulie 2019)
Citiți și S-au pecetluit cuvintele…
