Cele mai multe lucrări despre Revoluția Cubaneză se concentrează asupra unor chestiuni politice, mai mult au mai puțin semnificative, momente de descoperire și dezbateri politice nesfârșite. Însă un aspect foarte important, dacă nu cel mai important, rămâne analiza figurilor istorice marcante ale acelor momente. Prin analiză mă refer la o retrospectivă completă a vieții publice, dar și private a persoanelor care au determinat, sau doar au participat, în diverse calități, la anumite evenimente istorice.
Revoluția cubaneză a primit, probabil, mai multă atenție în mass-media din S.U.A. decât oricare alta până în prezent. Acest lucru se datorează longevității sale și apropierii de centrul puterii mondiale. Astfel a fost creat unul dintre cele mai cunoscute figuri ale istoriei mondiale: CHE GUEVARA.
Am mai vorbit despre Che Guevara într-un articol anterior, dar nu am făcut ”analiza completă”. Să ne ocupăm acum de latura sentimentală a acestuia…
Hilda și Che
Cartea Hildei Gadea, Viața mea cu Che, este, de fapt, o scurtă istorie a Revoluției Cubaneze, privită însă din altă perspectivă decât cea a istoricilor. Aceasta surprinde aspectele politice, surprinzând însă legătura dintre acestea și chestiunile personale ale liderului revoluționar.
Hilda Gadea, activistă și economistă peruviană, a ales exilul în Guatemala după lovitura de stat din țara sa natală, condusă de generalul Manuel Odria, în 1948. Guatemala a fost apoi scena unei revoluții progresive conduse mai întâi de Juan José Arevalo (1945) și de Jacobo Arbenz (după 1951). Țara devenise casa multor refugiați, care fugeau de regimurile represive din țările lor natale, iar Hilda Gadea ajunsese, dacă nu o reprezentată, cel puțin o figură cunoscută în comunitatea refugiaților. Acest lucru a determinat întâlnirea cu Che, și astfel a începu povestea de iubire dintre două suflete care încercau din răsputeri să facă lumea un loc mai bun.
Și ca în orice poveste, sunt detalii care nu sunt atât de reliefate, genul de detalii care rulează în spatele poveștii, dar care au un rol crucial în desfășurarea acesteia . La nivel personal, cartea detaliază modul în care prietenia lor a devenit ceva mai mult, în timp, desigur. Hilda a întrerupt relația de mai multe ori, dar a cedat mereu avansurilor și scuzelor ulterioare ale lui Che. S-au căsătorit în septembrie 1955 și au avut o fiică, Hildita.
Foarte mult spațiu este alocat prezentării instinctului patern al lui Che (deși el dorea un băiat), iar mai multe scrisori către fiica sa, trimise din locuri îndepărtate, sunt incluse în text. După ce au divorțat, în anul 1959, Che a continuat să le viziteze și să le poarte de grijă. De asemenea, în carte sunt incluse numeroase relatări de la petreceri și din excursiile de la ruinele Maya, toate punând accentul pe grija, devotamentul și iubire cu care Che își trata familia.
O altă temă este viața lor din exil, atât din Guatemala, cât și din Mexic. O poveste impresionantă despre solidaritatea refugiaților, care nu consta numai într-un spirit de apărare reciprocă, ci și prin o capacitate de a împărți resursele ieșită din comun. Povestea este completată de implicarea poliției și a serviciilor de informații. Hilda și Che au fost arestați de câteva ori, dar au scăpat de fiecare dată, fie prin bunăvoința unor prieteni influenți, fie prin simpla mituire a autorităților.
Cei doi au început să studieze filozofia marxistă. Lecturile lor au inclus romancierii ruși din secolul al XIX-lea, precum și scrierile marxiste, cum ar fi Capitalul sau Ce este de făcut? Hilda a început să se intereseze de Revoluția Chineză, și chiar aveau de gând să viziteze China, dar din cauza unor circumstanțe incerte, au abandonat planul. Ambii și-au exprimat însă opțiunea pentru Revoluția Rusă, ca model universal aplicabil.
Cei doi au dezbătut viguros ideile acumulate, nu numai unul cu celălalt, ci și cu ocazia adunărilor sociale mai mari, care constituiau o parte importantă din viața lor. Din aceste discuții apare o imagine a modului în care gândirea lui Che a evoluat în acești ani. O problemă centrală a acestor dezbateri a fost rolul Statelor Unite ca putere imperialistă și necesitatea de a contracara această putere.
Che era convins că alegerile nu vor rezolva niciodată problema, o revoluție armată a unui mic grup de oameni, susținută pe deplin de popor, fiind singura soluție eficientă. Astfel, într-o anumită măsură, au respins partidele social-democrate ale vremii (APRA din Peru, MNR în Bolivia, AD în Venezuela), ca fiind insuficient antiimperialiste. În timp ce ambii au recunoscut importanța muncii în interiorul țărilor lor (Hilda mai mult decât Che), au considerat că sprijinirea unei mișcări cu adevărat revoluționare într-o țară latino-americană reprezintă primul avans spre eliberarea continentală.
Invazia sprijinită de S.U.A. în Guatemala, în 1954, s-a dovedit o piatră de hotar. Guvernul Arbenz s-a prăbușit, refuzând să-i înarmeze pe oameni sau chiar să se refugieze în junglă, pentru a crea un front de rezistență . Che a criticat pe deplin acest lucru, catalogând-o ca o greșeală gravă, susținând că guvernele ar trebui să se bazeze pe popor.
Hilda l-a introdus pe Che și în grupul refugiaților cubanezi, unde s-a întâlnit cu frații Fidel și Raul Castro. Deși paginile dedicate relației lui Che cu frații Castro sunt puține, acestea surprind conexiunea puternică creată între aceștia. Astfel stabilită relația dintre ei, Che a fost mai mult decât fericit să îl însoțească pe Fidel în expediția sa revoluționară din Cuba, în toamna anului 1956.
Capitolele finale spun povestea celor din urmă ani ai conviețuirii Hildei cu Che, momente în care, împreună cu fiica sa, așteaptă vești din Cuba. Che le scria scrisori de peste tot pe unde mergea, dar Hilda a aflat că începuse să se întâlnească cu altă femeie. Au decis că este în interesul amândurora să divorțeze, ceea ce au și făcut mai târziu, în acel an.
Această carte este mai mult decât povestea unei femei care a devenit compañera lui Che, sau a evoluției lui în timpul unei perioade cheie. Hilda a jucat un rol foarte important în formarea sa ca revoluționar. Adevăratul revoluţionar este condus de mari sentimente de dragoste…
„Esența personalității lui Ernesto este aceea a unui om profund, care se depășește pe sine în fiecare zi, un om conștient de limitele sale, dar care, cu mare efort, este capabil să ofere întotdeauna ceva mai mult societății. Scopul pe care l-am urmărit cu această mărturie nu este altceva decât a arăta trăsăturile fundamentale ale lui Che Guevara-omul, nu ca un caracter supranatural, ci ca o persoană autentică, este zugrăvită zi de zi numai ca revoluționar, în speranța că astfel va putea deveni un exemplu pentru tinerele generații ale Americii și ale lumii.
Datorită credinței sale în oameni, dragostei sa pentru societate și disprețuirea popoarelor noastre sărăcite, pentru devotamentul său total față de lupta împotriva exploatării și a mizeriei, Che este un om care, fără îndoială, reînvie speranțele în ființa umană și în destinul omenirii și convinge că prin eforturile și jertfele noastre putem construi o nouă lume.”
”
Citiți și Câteva lucruri interesante despre Che Guevara…
