<p>Articolul continuă de <a href="https://bel-esprit.ro/marele-deziluzionist-giacomo-leopardi/">aici</a></p>
<p>Plictiseala Èi inerÈia &#8211; a înÈeles <em><strong>Leopardi</strong></em> imediat &#8211; vor fi duÈmanul de moarte al unei lumi eliberate, sau lipsite de orice iluzie, de orice credinÈă. „Dacă ar fi să înnebunesc în acest moment”, scria el în 1819, „cred că nebunia mea ar fi să stau mereu cu ochii mari de nedumerire&#8230; nici să râd, nici să plâng, să nu mă miÈc din locul în care mă aflu decât dacă sunt forÈat&#8230; Este pentru prima dată când plictiseala nu doar m-a asuprit Èi m-a obosit, ci m-a molipsit Èi m-a chinuit ca o durere cumplită”.</p>
<h4>Împins de iluzie</h4>
<p>Cum au reuÈit eroii din trecut să facă ceea ce au făcut?!, se întreba el. Cum a reuÈit cineva să găsească voinÈa de a realiza ceva?</p>
<p style="text-align: center;"><strong>Iluzia</strong>.</p>
<p>Erau conduÈi de credinÈe care erau în mod demonstrabil deÈarte de înseÈi erorile pe care <em><strong>Leopardi</strong></em> se antrenase să le adulmece Èi să le deconstruiască.</p>
<p style="text-align: center;"><strong> Pe de altă parte, ce minunat să crezi în astfel de lucruri Èi să acÈionezi cu energie Èi intenÈie.</strong></p>
<p>De îndată ce <em><strong>Leopardi</strong></em> a trecut prin <em>convertirea sa filosofică</em>, în esenÈă nihilistă, gândirea sa a început să se învârtă în jurul acestui paradox central: <em>se studia Èi se educa sub imperativul găsirii adevărului, însă pentru a trăi o viaÈă fericită, ceea ce însemna în mod necesar o viaÈă activă Èi cu scop, trebuia să fie împins de </em><strong>iluzie</strong><em>, nu de adevăr &#8211; sau, cu siguranÈă, nu de adevăruri filosofice ultime</em>.</p>
<p>AÈadar, a fost „<strong>iluzia</strong>&#8221; o calitate pozitivă? Èi era de fapt mai bine să nu Ètii lucruri, cel puÈin anumite lucruri? În primul său poem important, dar foarte scurt, <em>„Infinitul&#8221;</em>, scris în 1819, poetul, aÈezat pe un deal, se bucură de faptul că vederea îi este în mare parte blocată de un gard viu. Nevăzând peisajul, el îÈi poate imagina tot felul de lucruri dincolo de gard, îÈi poate imagina infinitul Èi, prin urmare, poate scrie poezii, lucru pe care nu l-ar putea face dacă ar vedea peisajul în mod clar. Eliberat de un flux de informaÈii dure, imaginaÈia este stimulată, ceea ce este o plăcere.</p>
<p>„<em>Tot ceea ce este fix Èi sigur”</em>, comenta <em><strong>Leopardi</strong> </em>în jurnalul său, „<em>este mult mai departe de a ne mulÈumi decât ceea ce, prin însăÈi incertitudinea sa, nu ne poate mulÈumi niciodată”</em>.</p>
<h5 style="text-align: center;"><strong> Neclaritatea are o valoare în sine. </strong></h5>
<p style="text-align: center;">O sută cincizeci de ani mai târziu, Cioran avea să înrămeze acest text Èi să îl atârne în apartamentul său din Paris.</p>
<p>Ceea ce a început să se acumuleze rapid, într-un jurnal pe care <em><strong>Leopardi</strong></em> îl numea Zibaldone (care înseamnă „harababură&#8221;), a fost un vast studiu psihologic despre modul în care omul din trecut, individual Èi colectiv, s-a apărat de golul existenÈial Èi, în acelaÈi timp, o explorare a modului în care, în prezent, ar fi posibil atât să cunoÈti adevărul despre viaÈă, cât Èi să cultivi iluzia Èi să găseÈti astfel impulsul necesar pentru a trăi. Oricât de grosolan ar părea, în spatele gândirii sale se afla un impuls de auto-ajutorare.</p>
<p>„<em>Îmi doresc tot ce este mai bun pentru specia mea”</em>, scria el laconic. De fapt, el a fost <em>poetul cel mai citit</em> de trupele italiene în <em>mizeria tranÈeelor</em> din Primul Război Mondial.</p>
<h4>Către un învingător cu mingea</h4>
<p>Cheia unei stări de spirit pozitive, a decis <em><strong>Leopardi</strong></em> în curând, ar putea consta în inducerea unei uitări temporare. În „Către un învingător cu mingea”, scrisă în 1821, poetul urmăreÈte un meci de fotbal, aÈa cum era pe atunci, Èi îi compară pe jucătorii săi pasionaÈi cu eroii din antichitate:</p>
<p style="text-align: center;">„Oare efortul uman / A fost vreodată doar un joc?”, se întreabă el. „Este adevărul mai puÈin / Gol decât minciuna?”.</p>
<p>În absenÈa unor convingeri mai nobile, noÈiunea absurdă că ar putea fi de o importanÈă supremă să câÈtigi un meci de fotbal este oferită ca o soluÈie, chiar dacă temporară, la criza existenÈială:</p>
<p style="text-align: center;"><em>„Pentru ce e viaÈa? Pentru a fi dispreÈuit:</em><br />
<em>Binecuvântat atunci când prin pericol</em><br />
<em>Asaltat, uită de el însuÈi, nu se măsoară</em><br />
<em>Pagubele sau nu ia în seamă fluxul</em><br />
<em>De ore lente Èi putrede;</em><br />
<em>Binecuvântat când piciorul</em><br />
<em>Împins până la ultima limită</em><br />
<em>Se întoarce mai fericit.”</em></p>
<p>Putea să nu existe fotbal pentru <em><strong>Leopardi</strong></em>. Aproape invalid Èi fără niciun venit privat, era captiv în Recanati cu un tată reacÈionar Èi cu o mamă ultracreÈtină Èi zgârcită, care nu avea nicio intenÈie de a-i plăti fiului său călătorii în marile centre de învăÈătură, unde ar fi putut fi corupt Èi cădea în păcat.</p>
<h5>„Am cunoscut odată foarte bine mama unei familii”,</h5>
<p>remarca <em><strong>Leopardi</strong></em> într-o notă autobiografică abia voalată, „care nu era câtuÈi de puÈin superstiÈioasă, ci devotată Èi neclintită în credinÈa sa creÈtină Èi în practicarea religiei sale”. Crezând că singurul lucru care conta era să ajungă în rai, această mamă vorbea în mod deliberat în sens negativ despre capacităÈile Èi ambiÈiile copiilor ei, pentru a-i ajuta să evite păcatul mândriei, Èi &#8216;invidia sincer&#8217; părinÈii care îÈi pierdeau copiii de mici &#8216;pentru că astfel de prunci zburaseră sănătoÈi Èi nevătămaÈi direct în paradis Èi îÈi eliberaseră părinÈii de inconvenientul de a-i întreÈine&#8217;. O iluzie precum creÈtinismul, a concluzionat <em><strong>Leopardi</strong></em>, putea fi cu adevărat reconfortantă, până când începeai să îi aplici raÈiunea sistematică, după care nu putea duce decât la aberaÈii Èi dezastre.</p>
<p>Într-un paragraf extraordinar care atacă nucleul gândirii occidentale de la Platon încoace, <em><strong>Leopardi</strong></em> sugerează că omul a fost mai fericit într-un trecut îndepărtat, având încredere în adevărul experienÈei directe, dar întotdeauna relative, Èi a dat de necazuri atunci când a căutat absoluturi metafizice.</p>
<p>„Ne era bine aÈa cum eram&#8230; Dar am căutat binele, ca pe un lucru divizat de propria noastră esenÈă, distinct de capacitatea noastră intelectuală naturală Èi originală, ca pe un lucru care constă în abstracÈiuni Èi în forme universale”. De prea multe ori, rezultatul final a fost persecuÈia Èi tortura.</p>
<h4>Plecarea la Roma</h4>
<p>În noiembrie 1822, <em><strong>Leopardi</strong> </em>a reuÈit în cele din urmă să plece de acasă la Roma, unde a stat la un unchi, a cunoscut alÈi filologi, academicieni Èi clerici Èi Èi-a căutat un loc de muncă.</p>
<p style="text-align: center;"><strong> Dar a urât Roma.</strong></p>
<p>Îi găsea pe interlocutorii săi pompoÈi Èi greÈoÈi Èi Èi-a dat seama imediat că fusese o iluzie să-Èi imagineze că o călătorie i-ar putea vindeca disperarea. „Toată măreÈia Romei&#8221;, îi scria el surorii sale Paolina, „nu are alt scop decât să înmulÈească distanÈele Èi numărul de trepte pe care trebuie să le urci pentru a vedea pe cineva”.</p>
<p>În aprilie 1823 era deja înapoi acasă. Ani mai târziu îÈi amintea: „Când am plecat la Roma, nevoia de a trăi cu alÈii, de a mă dărui în exterior&#8230; m-a făcut prost, inept Èi mort în interior&#8230; Mi-am pierdut aproape toată stima de sine Èi orice speranÈă de a&#8230; realiza ceva în viaÈă”.</p>
<p>Stima de sine, a argumentat acum <em><strong>Leopardi</strong></em>, ar fi una dintre cele mai importante iluzii pentru omul modern Èi ceva de care cu toÈii avem nevoie.</p>
<h4>În punctul de jos</h4>
<p>În acest punct jos al vieÈii sale, <em><strong>Leopardi</strong></em> s-a apucat să transforme însăÈi explorarea disperării în salvarea sa. Mai întâi în poezie, apoi într-o serie de proze cunoscute sub numele de Operette morali, sau Fabule morale (1827).</p>
<!-- WP QUADS Content Ad Plugin v. 2.0.92 -->
<div class="quads-location quads-ad1" id="quads-ad1" style="float:none;margin:0px 0 0px 0;text-align:center;">

</div>

<p>Strategia celor mai bune poeme ale sale este de a dramatiza un fapt absolut inconsolabil de pierdere sau tragedie personală, dar de a o răscumpăra, cel puÈin din punct de vedere estetic, transformând savurarea narativă a catastrofei într-o plăcere, o uimire asupra capacităÈii individului de a simÈi Èi suferi Èi de a transforma această suferinÈă prin limbaj, o realizare care devine apoi o sursă de stimă de sine Èi de încurajare atât pentru scriitor, cât Èi pentru cititor. În „Visul&#8221;, poetul este vizitat de <em>„fata care m-a învăÈat prima dată ce este dragostea, apoi m-a părăsit în lacrimi&#8221;</em>. <em>„TrăieÈti?&#8221;</em>, întreabă ea. <em>„ÎÈi aminteÈti ceva despre noi?”</em> Ea însăÈi este moartă, spune ea. Poetul este îngrozit. A murit de tânără:</p>
<p style="text-align: center;"><em>„Retezată în floarea anilor mei</em><br />
<em>Când viaÈa e cea mai dulce, Èi înainte ca inima</em><br />
<em>Să Ètie cum sunt toate speranÈele umane</em><br />
<em>În van.”</em></p>
<h4>O sursă de consolare Èi de entuziasm reînnoit</h4>
<p>În timp ce istoria relaÈiei lor este lăsată absolut vagă Èi, prin urmare, intrigantă, conversaÈia angoasată dintre cei doi se desfăÈoară cu o francheÈe colocvială, dar într-un stil curios de arhaic, ca Èi cum ar fi auzit peste o mare prăpastie a timpului care, ca să spunem aÈa, argintează disperarea de fond.</p>
<p>„Operele de geniu, au această calitate&#8221;, comenta <em><strong>Leopardi</strong></em> în jurnalul său,</p>
<p style="text-align: center;"><em><strong> „chiar Èi atunci când captează exact nimicnicia lucrurilor, sau dezvăluie Èi ne fac să simÈim în mod viu nefericirea inevitabilă a vieÈii, sau exprimă cea mai acută deznădejde&#8230; ele sunt întotdeauna o sursă de consolare Èi de entuziasm reînnoit”.</strong></em></p>
<p>„Momentan”, adaugă el; în altă parte, el reflectă că ne putem aÈtepta ca un poem să inducă această stare de spirit, „pentru aproximativ o jumătate de oră”.</p>
<h5>Gestionarea disperării este o muncă de zi cu zi</h5>
<p>Ceea ce îl face pe Leopardi superior atâtor alÈi gânditori Èi poeÈi este refuzul său de a se amăgi cu privire la puterea artei Èi a consolării estetice. Gestionarea disperării este o muncă de zi cu zi; nu-Èi imagina niciodată că problema este rezolvată.</p>
<h4>Cea mai improbabilă iluzie</h4>
<p>Poetul a plecat din nou de la Recanati în 1825, locuind mai întâi la Milano, apoi la Bologna, unde autorităÈile papale i-au refuzat un loc de muncă din cauza ideilor sale, apoi la FlorenÈa, apoi la Pisa.</p>
<p>Lucrând ca liber profesionist pentru edituri, a fost mereu în criză de bani, iar sănătatea sa a fost mereu precară. S-a îndrăgostit de trei ori Èi, de fiecare dată, a trebuit să recunoască faptul că pentru el aceasta era cea mai improbabilă iluzie dintre toate.</p>
<p>„Draga mea, puÈea&#8221;, aÈa i-a explicat ultima persoană care a fost obiectul afecÈiunii sale unui prieten refuzul ei faÈă de poet. <em>„Acum te vei odihni pentru totdeauna, inimă uzată”</em>, scria Leopardi în poemul târziu „Lui însuÈi”.</p>
<p>Chiar mai supărătoare decât refuzul muncii pentru ideile sale subversive, a fost insinuarea constantă că gândirea sa negativă era doar rezultatul coloanei vertebrale deformate Èi al sănătăÈii precare, bazată, în plus, susÈinea criticul catolic Niccolò Tommaseo, nu pe raÈiune, ci pe câteva „observaÈii incomplete&#8221;.</p>
<p>„AÈ vrea să fie aÈa”, i-a răspuns Leopardi editorului său care îi comunicase această remarcă. A adăugat noi piese la Fabule pentru a contracara critica, dar Ètia că aceasta va rămâne. <em>„Două adevăruri pe care majoritatea oamenilor nu le vor crede niciodată”</em>, a remarcat el în jurnalul său în 1832:</p>
<p style="text-align: center;"><em>„Unul că nu Ètiu nimic, celălalt că nu sunt nimic. AdăugaÈi-l Èi pe al treilea, care depinde mult de al doilea: că nu au nimic de sperat după moarte”.</em></p>
<p>Din nou, el s-a dovedit a fi clarvăzător.</p>
<h4>Premisa lui Leopardi</h4>
<p>DeÈi <em><strong>Leopardi</strong></em> a fost întotdeauna citit în Italia Èi deÈi în ultimii ani editorii englezi Èi americani au depăÈit provincialismul anglo-saxon înnăscut pentru a retraduce Èi republica toată opera sa, există încă o rezistenÈă faÈă de gândirea sa. Poate că a sosit totuÈi momentul în care suntem atât de obiÈnuiÈi cu adevărat cu veÈtile proaste care reprezintă premisa lui <em><strong>Leopardi</strong></em>, încât putem începe acum să apreciem strategiile de supravieÈuire pe care le-a dezvoltat pentru a face faÈă acestor veÈti.</p>
<p>În 1833 s-a mutat cu un prieten la Napoli, trăind în sărăcie Èi renunÈând la orice încercare de a se integra în societatea literară, renunÈând chiar la jurnalul său, ca Èi cum Èi acesta ar fi fost o iluzie.</p>
<p>În 1836 a scris ultimul său mare poem, „Mătură sau floarea deÈertului&#8221;. Mergând pe versanÈii Vezuviului, unde o întreagă civilizaÈie fusese îngropată sub lava arzătoare, el se consolează cu mirosul Èi florile galbene ale măturii. Foarte curând ne dăm seama că arbustul este o imagine a propriului efort al lui <em><strong>Leopardi</strong></em>; el prosperă pe seama distrugerii iluziilor omului, dar fără pretenÈii de nemurire, destul de resemnat să fie el însuÈi măturat de următorul flux de lavă. Cu toate acestea, împodobeÈte „acest peisaj abandonat cu tufiÈuri parfumate”. Poemul a fost publicat postum în 1845, <em><strong>Leopardi</strong></em> plecând din această lume la vârsta de 38 de ani, în 1837.</p>
<h4>De ce să-l citim acum pe <em><strong>Leopardi</strong></em>?</h4>
<p>Èi ce <em><strong>Leopardi</strong></em>? Dacă te simÈi suficient de robust pentru o confruntare majoră cu realitatea, mergi la <em>Fabule morale</em>, nimeni nu-Èi va spune mai sincer situaÈia în care te afli Èi nici nu-Èi va pune un zâmbet atât de mare pe faÈă cum o face el.</p>
<p>Dacă vrei compania cuiva care a gândit mult Èi bine<em> în afara cutiei</em> despre aproape fiecare aspect al comportamentului uman, al vieÈii mentale Èi al limbajului, fă rost de uriaÈul <em>Zibaldone</em> Èi Èine-l lângă patul tău. Dacă, în cele din urmă Èi din nefericire, te confrunÈi cu o criză personală sau suferi o pierdere imensă, poezia lui <em><strong>Leopardi</strong></em> te aÈteaptă.</p>
<h5 style="text-align: center;">Nimeni mai mult decât Leopardi nu putea să privească dezastrul în faÈă</h5>
<p>Este revelator faptul că <a href="https://www.amazon.com/Leopardi-Study-Solitude-Iris-Origo/dp/1885983441">Iris Origo</a>, care a scris singura biografie a poetului disponibilă în limba engleză, s-a apucat de acest proiect la scurt timp după moartea fiului ei de Èapte ani, în 1933. Nimeni mai mult decât <em><strong>Leopardi</strong></em> nu putea să privească dezastrul în faÈă, fără să nege niciodată că este un dezastru, dar în acelaÈi timp transformând nefericirea însăÈi într-o culoare sau un parfum care să te ajute să treci peste zi.</p>
<p><img class="alignnone size-medium wp-image-50313 aligncenter" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2023/06/zibaldone-212x300.jpg" alt="" width="212" height="300" /></p>
<p><span style="color: #999999;">foto <a style="color: #999999;" href="http://ro.pinterest.com">sursa</a></span></p>
<p>Căci, aÈa cum scria Leopardi, <em>„recunoaÈterea vanităÈii Èi falsităÈii iremediabile a oricărei frumuseÈi Èi a oricărei măreÈii este ea însăÈi un fel de frumuseÈe Èi măreÈie care umple sufletul, atunci când este transmisă de o operă de geniu. Iar spectacolul neantului este el însuÈi un lucru în aceste opere Èi pare să lărgească sufletul cititorului, să-l ridice Èi să-l facă să se mulÈumească cu el însuÈi Èi cu disperarea sa”.</em></p>
<p><a href="https://aeon.co/essays/why-read-the-nihilistic-work-of-giacomo-leopardi-today">sursa</a></p>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4></h4>
<h4>Nimeni mai mult decât Leopardi nu a putut să privească dezastrul în faÈă</h4>
<p> ;</p>
<p> ;</p>

<div class="saboxplugin-wrap" itemtype="http://schema.org/Person" itemscope itemprop="author"><div class="saboxplugin-tab"><div class="saboxplugin-gravatar"><img src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2023/01/poza_profil_imbunatatita.jpg" width="100" height="100" alt="cel ce flori daruia" itemprop="image"></div><div class="saboxplugin-authorname"><a href="https://bel-esprit.ro/author/luminita-giurgiu/" class="vcard author" rel="author"><span class="fn">LuminiÈa Giurgiu</span></a></div><div class="saboxplugin-desc"><div itemprop="description"><p>AÈ vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările Èi ieÈirile, când Èi cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec aÈa, pur Èi simplu, prin mine.<br />
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart Èi prin acoperiÈ răzbeÈte ploaia, am dat bir cu fugiÈii. Sunt acum, Èi eu, un Dor.</p>
</div></div><div class="clearfix"></div><div class="saboxplugin-socials "><a title="User email" target="_self" href="mailto:&#108;um&#105;&#110;&#105;t&#097;&#046;&#103;i&#117;rg&#105;u.a&#064;gm&#097;&#105;l.&#099;&#111;m" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg></span></a></div></div></div>