m-ai lecuit de nunți și botezuri
la-nmormântări ce mai sunt invitată
dar nu mă duc nici acolo
nu am
poșeta din piele de crocodil și nici gândurile
potrivite m-ar pufni râsul
sau plânsul după cum
nu e cazul
de ce-aș lăsa păsări de tablă să-mi bea oasele
și pletele să mi le fumeze
sunt aromate
când mă fâstâcesc umerii-mi ies
în evidență și cineva poate
își agață speranțele-n ei n-aș îndura
una ca asta să se
întâmple m-ai lecuit
hainele moi și pipa în
colțul gurii
îți vin de minune.
foto sursa
Citește și prin sita asta am lăsat să ne scape măruntul
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.